Rahul Walke, un călugăr budist în vârstă de 35 de ani, medita sub un copac, în pădurea Tadoba Andhari, din Maharashtra, India când a fost atacat și ucis de un leopard.
Călugărul locuia într-un templu budist aflat la marginea pădurii. El s-a afundat prea mult în pădure, îndepărtându-se de civilizație, potrivit bbc.co.uk.
Autoritățile au rugat localnicii și călugării budiști să nu mai intre în pădure. Acesta nu a fost un incident singular. Un sătean care vizita un vechi templu hindus aflat în aceeaşi pădure a fost ucis de un leopard săptămâna trecută.
„Am pus două cuști și o capcană și vom încerca să prindem și tranchilizăm animalul”, a transmis pădurarul Gajendra Narwane pentru BBC.