Campionatul Mondial de fotbal 2018. O mare vedeta a Belgiei, dezvaluri dramatice: "Mi-am dat seama ca pusese apa in lapte. Eram faliti. Nu eram doar saraci, eram faliti!"

Romelu Lukaku, atacantul belgian al lui Manchester United, a povestit ce copilarie traumatizanta a avut.

Webeditor: C.I.P. Author: Petru Luca luni 18 iunie 2018 , 14:43

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Astazi castiga la Manchester United peste 14 milioane de euro pe sezon, dar Romelu Lukaku a avut si zile de care nu vrea sa-si aduca aminte, in care familia lui nu avea ce sa puna pe masa.   Atacantul belgian de 25 de ani, una dintre marile sperante ale "dracilor rosii" pentru o performanta memorabila la Mondialul din Rusia, a rememorat petru un site cu profil sportiv clipele dramatice traversate in copilarie. 

"Aveam 6 ani, am venit acasa in timpul pauzei pe care o aveam la scoala. Mama avea acelasi meniu in fiecare zi: paine si lapte. Cred ca doar asta puteam sa ne permitem. Intr-o zi, am venit acasa si mama avea o cutie de lapte in mana, la fel ca in fiecare zi. Dar da data asta a mai pus ceva in el. L-a agitat ca sa se amestece. Nu am inteles ce, initial. Apoi mi-a adus pranzul si zambea la fel ca in orice zi. Mi-am dat seama ca pusese apa in lapte. Nu aveam suficienti bani pentru toata saptamana. Eram faliti.
Nu eram doar saraci, eram faliti",
a povestit Lukaku pentru playerstribune.com.

"Nu aveam curent si cate doua sau trei saptamani. Ramaneam fara apa calda. Mama obisnuia sa ne incalzeasca apa pe aragaz. Uneori, trebuia chiar sa ia paine pe datorie de la brutaria din coltul strazii unde am crescut. Brutarii ne stiau pe mine si pe fratele meu, asa ca ne dadeau paine lunea si o plateam vinerea. Stiam ca ne e greu sa traim, dar cand am vazut-o pe mama ca imi pune apa in lapte mi-am dat seama ca s-a terminat. Stiti la ce ma refer?", a continuat Lukaku.

"I-am spus mamei ca totul avea sa fie bine dupa ce voi implini 16 ani. Am intarziat cu 11 zile. A fost cea mai nebuna zi din viata mea. Finala play-off-ului, Anderlecht- Standard Liege, 24 mai 2009. La inceputul sezonului, abia jucam la Anderlecht U19. Antrenorul ma trimitea in teren de pe banca. Ma intrebam: cum sa semnez contract de profesionist la 16 ani daca eu sunt pe banca la U19? Asa ca am facut pariu cu antrenorul. I-am zis ca daca ma baga in teren, voi marca 25 de goluri pana in decembrie. A ras de mine. I-am propus sa facem un pariu. A fost de acord, a zis ca trebuie sa dau golurile, altfel voi ajunge pe banca. Am fost de acord. Eu i-am zis ca daca voi castiga eu, atunci el trebuie sa faca ordine dupa noi in microbuzele care ne duc acasa dupa antrenamente. A acceptat. I-am mai zis si ca trebuie sa ne faca in fiecare zi clatite. A fost de acord si cu asta. A fost cel mai prost pariu din viata lui. Eu am ajuns la 25 de goluri din noiembrie. Am mancat clatite inainte de Craciun. Sa fie asta o lectie pentru toata lumea. Nu te joci cu un baiat caruia ii e foame", glumeste Lukaku pentru sursa citata, noteaza sport.ro.

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si