Când nu se fac nunți în 2025: Calendarul zilelor în care preoții nu săvârşesc cununii religioase

Află când nu se fac nunți în 2025: Calendarul zilelor în care preoții nu săvârşesc cununii religioase

Planificarea unei nunți implică alegerea unei date potrivite, iar pentru cei care doresc o cununie religioasă, este esențial să țină cont de calendarul bisericesc. În anul 2025, există anumite perioade și zile în care preoții nu săvârșesc cununii religioase.

Când nu se fac nunți în 2025

Iată calendarul detaliat al zilelor în care nu se fac nunți în anul 2025!

În 2025, nunțile nu se vor oficia în toate zilele de post și în posturile de peste an. Aceste perioade sunt considerate momente rugăciune, în care Biserica Ortodoxă îndeamnă credincioșii să se abțină de la evenimente și petreceri mari și să se concentreze pe aspectele spirituale ale vieții.

Citește și: Pe ce dată pică în 2025 Paștele și Floriile?

În anul 2025 nu se fac nunți în următoarele zile:

  • În toate zilele de post şi în posturile de peste an;
  • În ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti (1-2 februarie; 28-29 mai; 7-9 iunie; 15 august; 13-14 septembrie);
  • De luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paşti până la Duminica Sfântului Apostol Toma (24 februarie-27 aprilie);
  • În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel;
  • În Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie -14 august);
  • În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie- 24 decembrie);
  • În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie- 6 ianuarie).

Nu se fac nunți în zilele de post întrucât postul este considerat o perioadă de abstinență și rugăciune. Organizarea unei nunți, care este un eveniment festiv și adesea implică petreceri mari și bucurie, nu se aliniază cu atmosfera de sobrietate a postului.

Citește și: Zodia care se căsătorește în 2025. Bat clopote de nuntă

Postul este văzut ca o perioadă de pregătire pentru a primi harul divin și pentru a participa la marile sărbători creștine. Organizarea unei nunți în timpul postului ar putea fi considerată nepotrivită deoarece ar putea compromite această pregătire spirituală.

Sursa: doxologia.ro

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri