Autoritățile din 5 județe au suspendat cursurile școlare miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de ploi abundente.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că elevii urmează să se reîntoarcă la școli joi, 9 octombrie. Daniel David a spus că orele de miercuri, pierdute din cauza suspendării cursurilor, vor fi recuperate în următoarele două săptămâni, fie online, fie fizic.
Ministrul a precizat că a fost de acord ca orele de miercuri să fie realiate online de școlile care au această posibilitate, dar nu știe în prezent câte unități de învățământ au realizat acest lucru.
„Decizia a fost în cele cinci județe să se suspende prezența fizică a copiilor în unitățile școlare, deci n-au fost duși la școli. În același timp, în cele cinci județe decizia a fost să se suspende și activitatea educațională, adică cursurile, urmând ca orele să fie recuperate în următoarele săptămâni.
Daniel David a vorbit și despre decizia Comitetelor pentru Situații de Urgență de a suspenda activitatea școlară în cele cinci județe, spunând că aceasta a fost luată în temei legal, pentru siguranța elevilor.
„Eu văd în context legal. Decizia este luată, nu de către minister, ci de către Comitetele pentru Situațiile de Urgență din județele respective și aceste comitete lucrează pe niște date probabilistice oferite de experții care se ocupă cu predicțiile privind vremea privind fenomenele meteorologice. Dincolo de acest aspect legal, siguranța copiilor este mai importantă decât desfășurarea într-o zi a procesului educațional”, a mai declarat ministrul Educației.