Când se merge la naşi de lăsata secului?

Când se merge la naşi de lăsata secului? Pe 14 noiembrie se sărbătorește Lăsata Secului dinaintea postului Nașterii Domnului, fiind o zi importanta pentru toți creștinii ortodocși. Astfel, cu ocazia acestei zile românii țin cont de câteva tradiții și obiceiuri.

Când se merge la naşi de lăsata secului? Lasata Secului este o sarbatoare care marcheaza în calendarul ortodox, ultima zi cand se mai poate manca de dulce, inainte de a incepe unul dintre cele patru mari posturi randuite de Biserica Ortodoxa (Postul Nasterii Domnului, Postul Sfintelor Pasti, Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si Postul Adormirii Maicii Domnului), potrivit crestinortodox.ro. 

Totodată, în riturile apusene, dar și în unele dintre riturile răsăritene, lăsatul secului de brânză și lăsatul secului de carne au loc deodată, marțea înainte de miercurea cenușii, care e ziua de intrare în post.

În ziua de Lăsata Secului, finii merg la naşi cu plocon

De lasata secului, creștinii petrec alături de familie si mănânca bucate alese. Totodată, în această zi este bine ca finii să meargă la nași cu plocon, care constă într-o găină friptă, un colac mare sau o turtă în foi și o sticlă de vin. 

Finii își cer iertare de la nași pentru greșelile pe care le-au făcut peste ani, iar după ce se împacă, se întinde masa. Se serveșc plăcinte cu fructe și legume, struguri sau stafide care simbolizează sporul și vigoarea spirituală. 

În unele zone, se spune ca  „cine lucrează în această zi îl prind frigurile tot anul”  și că  „e rău de bătut piatra peste holde”.

Lăsatul Secului reprezinta o sărbătoare care marchează ultima zi când se mai poate mânca de dulce, înainte de a începe unul dintre cele patru mari posturi rânduite de Biserica Ortodoxa. 

Citeste si: Postul Crăciunului 2021. Ce putem manca în post și când avem dezlegare la pește

Masa de Lăsata Secului  trebuie să fie plină cu bucate alese: ciorbă, fripturi, plăcinte şi vin. Aceasta

zi este petrecuta in familie si este mare ospat. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume. Tot in aceasta zi, finii vin la naşi fără a fi chemaţi, cu plocon. Femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes deoarece, dacă face asta, respectiva gospodină va fi lovită de rele şi de boli.

Tot în această zi, femeile obișnuiesc să facă turte de mălai și le dau de pomană pentru sufletele celor morți și vii.

Un obicei întâlnit în Ardeal spune că în ziua de dinaintea începerii Postului Crăciunului, femeile trebuie să spele toate vasele în care au gătit mâncare de dulce, ca ele să poată fi folosite pentru mâncare de post.

Este bine ca de lasata secului sa folosesti o fata de masa alba, la fel si tacamurile si farfuriile deoarece albul este simbolul puritatii, al postului. Albul inseamna cumpatare si curatire sufleteasca.

La masa festivă este indicat să se consume anumite alimente care atrag sporul, mai exact la aperitiv se consumă ouă de puică, pentru a evita cheltuielile neprevăzute, ştiut fiind faptul că, adesea, găina râcâie şi împrăştie chiar şi boabele. Ciorba de peşte este binevenită pentru ca în timpul postului să fim sprinteni precum peştii şi să înotăm tot timpul, fără să „alunecăm" în necazuri. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală.

Citeste si: Zile de post 2022: Când nu se fac nunţi?

Postul Crăciunului se ține 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie. Totuși, dacă această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seara zilei de 14 noiembrie.

Credincioșii nu uită că ziua de Lăsata Secului este una dedicată pomenirii celor adormiți. Se pregătesc mâcăruri de dat de pomană.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri