Pensii recalculate 2024. Oficialii de la Casa Națională de Pensii și cei de la Ministerul Muncii spun că nu sunt întârzieri în procesul de tipărire a deciziilor de pensii și aceste taloane vor ajunge la timp.

Citește și: Ce pensii se plătesc în țările din Europa. Peste 2.000 de euro pe lună în cinci țări din vestul continentului

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a explicat ce se întâmplă cu mult așteptata majorare a pensiilor. 

"Trebuie că odată cu dată de 1 septembrie pensionarii să își primească drepturile legitime în urmă procesului de recalculare. Această bucătărie internă este un lucru care ne prvește pe noi, salariații Casei Naționale de Pensii și colegii de la Ministerul Muncii. Nu suntem în absolut nicio întârziere, știm exact ce avem de făcut, astfel încât în septembrie oamenii să își primească drepturile", a declarat Daniel Baciu la Romania TV.

Când vor primi pensionarii deciziile privind recalcularea pensiei

Potrivit oficialului de la Casa de Pensii, cea de-a doua majorare a pensiilor din acest an, caare va avea loc în luna septembrie, implică recalcularea tuturor celor aproximativ 5 milioane de dosare aflate în plata în sistemul public, iar după această recalculare, în jur de 70% din pensionari vor avea majorări ale pensiilor.   

Începând cu 1 septembrie, se intră în linie dreaptă, iar pensionarii vor primi drepturile bănești cuvenite în urma noii formule de calcul prevăzute de nouă lege a pensiilor, vorbim de Legea 360/2023. 

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."- wowbiz.ro

Șeful Casei Naționale de Pensii a transmis că în cursul lunii iunie se tipăresc deciziile de pensii recalculate. Se lucrează la Casă Națională de Pensii astfel încât aceste decizii să ajungă în timp util către pensionari, spune Baciu. 

"Știm exact ce avem de făcut, suntem în grafic cu totul, chiar voiam să va spun că undeva, începând de luna această, începem deja să tiparim deciziile de pensii recalculate. Se lucrează la Casă Națională de Pensii astfel încât aceste decizii să ajungă în timp util către pensionari, astfel încât cu prima zi lucrătoare din luna septembrie oamenii să își primească drepturile legitime în urmă acestui proces de recalculare", a mai explicat șeful Casei de pensii.

Când sosesc primele taloane cu pensiile recalculate. Daniel Baciu face clarificări

Când sosesc primele taloane cu pensiile recalculate. Daniel Baciu face clarificări

[Sursa foto: Facebook]

Unii pensionari vor primi deciziile de recalculare după 1 septembrie 2024

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu declarase în prealabil că 99% dintre dosare au fost deja finalizate, iar verificările au fost făcute de câte trei ori pentru a nu apărea erori de calcul.

"În momentul de față nu pot să va spun o cifră exactă suntem în plin proces, suntem la partea tehnică, privind operaționalizarea acestui proces de tipărire, de plicurire, transfer către compania Poștă Română și distribuirea către pensionari. În iunie începem procesul, trebuie ca o mare parte, peste 90% să le primească înainte de aplicarea legii, înainte de 1 septembrie. Acest lucru se va întâmpla, ne-am luat toate măsurile să ajungă în timp util când vor primi banii din taloane, urmează și procesul de tipărire a taloanelor",

a precizat Baciu, conform RTV.

Citeste si: Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul său au rămas blocați în pădure: „Am plecat prin pădure, pe jos, să căutăm o pensiune.”- kfetele.ro

Citeste si: Lora sare în apărarea Sânzianei Negru după scandalul de la Electric Castle: ”Bunul simț aruncat la gunoi este mai grav”- radioimpuls.ro

S-a stabilit care va fi modalitatea de trimitere, pentru că aceste decizii trebuie să fie trimise automat cu confirmare de primire, recomandate, ele nu pot să fie trimise cu o expediție simplă. Casa de Pensii poartă discuții pe aspecte tehnice cu Poșta Română privind modul de distribuire a acestor decizii de recalculare.

Nu există un termen prevăzut de lege privind expediția acestor decizii, însă trebuie ca odată cu data de 1 septembrie oamenii să își primească drepturile recalculate, exact cum prevede nouă lege a pensiilor, a mai spus oficialul de la Casa de pensii.

Care este data la care pensionarii vor primi aceste decizii de recalculare?

Care este data la care pensionarii vor primi aceste deciziile cu pensii recalculate

[Sursa foto: Facebook/Pexels]


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si