Capturare ca in filme. Autorul jafului de la banca din Bistriţa, prins. Barbatul a fost rănit în urma schimbului de focuri dintre el şi poliţişti

utorul jafului de săptămâna trecută de la o bancă din Bistriţa a fost rănit în urma schimbului de focuri dintre el şi poliţişti, fiind transportat la spital. După ce va primi îngrijiri medicale, bărbatul va fi audiat de către anchetatori.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, Alexandra Vereşezan, a declarat pentru News. ro că suspectul a fost transportat la o unitate medicală, întrucât a fost rănit.

După ce va primi îngrijiri medicale, iar starea sa de sănătate o va permite, bărbatul va fi audiat de către anchetatori.

Pe de altă parte, poliţistul care a fost împuşcat în braţ a fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş, scrie Timp Online.

”În jurul orei 17.30, au fost aduşi în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa doi bărbaţi implicaţi în schimbul de focuri din cartierul Subcetate.
Ambii sunt stabili hemodinamic, conştienţi şi cooperanţi, fiind în curs de investigaţii pentru stabilirea diagnosticului şi atitudinii terapeutice. Una din victime, şi anume angajatul MAI, are ca diagnostic de etapă: plagă împuşcată braţ stâng, suspect fractură humerus stâng, iar cealaltă persoană are o plagă împuşcată la coapsă. Angajatul MAI a fost transferat cu elicopterul SMURD la Clinica de Ortopedie Târgu Mureş, pentru tratament de specialitate, iar celălalt pacient, cu diagnostic de etapă: plagă împuşcată coapsa dreapta, va fi trimis la un examen computer tomografic, în vederea stabilirii diagnosticului”, a declarat Mihaela Mastan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa,
citată de Timp Online.

Potrivit unor surse citate de Timp Online, poliţistul împuşcat în mână ar fi Paul Andreica, ofiţer judiciar.

Schimburi de focuri dintre poliţişti şi suspect au avut loc într-o casă din cartierul Subcetate, unde autorul jafului se ascundea. De altfel, suspectul- Dorin Grigore Sima- locuieşte într-un cartier aflat foarte aproape de banca unde s-a produs atacul armat.

Reprezentanţi ai Poliţiei Române au declarat că bărbatul este cunoscut cu antecedente penale, el fiind cercetat atât în România cât şi în Italia.
Recent, el a fost eliberat condiţionat din penitenciar.

În 2003, Sima, alături de un alt bărbat, a împuşcat, bătut şi jefuit un taximetrist din Satu Mare, el fiind prins de poliţiştii după mai multe zile de căutări. El a fost condamnat la închisoare în acest caz, fiind eliberat condiţionat în 2012.

Mai multe focuri de armă au fost trase, marţi după-amiază, în municipiul Bistriţa pentru prinderea autorului jafului armat de săptămâna trecută de la o bancă din oraş.
În urma incidentului, un poliţist a fost rănit, suspectul fiind prins, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, Alexandra Vereşezan.

Alexandra Vereşezan a spus că în timpul intervenţiei de prindere a autorului jafului de la o bancă din Bistriţa au avut loc schimburi de focuri de armă între poliţişti şi suspect.

Un poliţist a fost rănit la braţ, fiind transportat la spital.


Jaful a avut loc, în 5 iulie, la o filială a Raiffeisen Bank de pe Calea Moldovei din Bistriţa şi a fost anunţat la 112, în jurul orei 10.30, de unul dintre angajaţii băncii.

Angajatul a sesizat că un bărbat, în jur de aproximativ 30 de ani, care purta o şapcă şi ochelari de soare a intrat în sediul băncii şi a început să îi ameninţe pe angajaţi.
Ulterior, agresorul a furat o sumă de bani din sertarul de la un ghişeu şi a fugit.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, Alexandra Vereşezan, declara atunci pentru News.ro că bărbatul care a comis jaful armat a ameninţat-o pe casiera băncii cu pistolul şi a cerut banii din seif.

”La ora 10.27, poliţia a fost sesizată că un bărbat a intrat într-o unitate bancară din Bistriţa, unde prin ameninţare cu o armă a cerut banii din seif”, spunea Alexandra Vereşezan.

În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită.

Reprezentanţii băncii din Bistriţa au anunţat că bărbatul a furat aproximativ 19.000 de lei.

Banca este dotată cu camere de supraveghere, iar înregistrările au fost preluate de poliţişti pentru a fi analizate.

Poliţiştii au constituit filtre în judeţ, ţinând legătura şi cu colegii din judeţele limitrofe.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri