Autoritățile intervin de urgență pe A1, în zona localității Crstian, sensul de mers Săliște - Sibiu la un accident rutier, în care sunt implicate trei autocamioane și un microbuz.
Pompierii militari ai ISU Sibiu au intervenit de urgență pe autostrada A1, în zona localității Cristian, pe sensul de mers Săliște – Sibiu, unde s-a produs un accident rutier. Potrivit primelor informații transmise de autorități, în eveniment sunt implicate trei autocamioane și un microbuz.
La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje, printre care două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul, dar și numărul persoanelor afectate.
Ce au transmis autoritățile
ISU Sibiu intervine de urgență pe A1 în zona localității Cristian, sensul de mers Săliște- Sibiu la un accident rutier.
La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o ambulanță SAJ, o autospecială de descarcerare, una de stingere și o autospecială de transport personal și victime multiple.
Misiunea este în desfășurare, au transmis autoritățile.