Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc vineri, 6 ianurie, pe DN 7/E81, în zona Tălmaciu-Sibiu.
Carambol cu trei mașini pe Valea Oltului. Trei victime au fost înregistrate, printre care un bebeluș.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 19 ani, din Tălmaciu, a pătruns în DN 7 fără să se asigure, cu intenția de a vira stânga spre Sibiu. A intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie de 44 de ani, din Brezoi, care se deplasa spre Vâlcea”, a comunicat Luciana Lazăr, purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Sibiu.
În urma impactului dintre cele doua mașini, acestea au ricoșat într-o a treia.
În accident a fost implicat și un bebeluș
„În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, respectiv a șoferului în vârstă de 19 ani și a doi pasageri din mașina condusă spre Vâlcea: o femeie de 44 de ani și o fetiță în vârstă de două luni”, a mai menționat reprezentanta Poliției Județene Sibiu.
Două echipaje Smurd au ajuns la fața locului.
Citește și: Accident șocant în Ilfov. Un șofer a murit după ce a fost proiectat printr-un geam lateral
„Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale unei femei de 44 de ani conștiente, cu traumatism la membrul inferior, transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean Sibiu, unui bărbat de 19 ani cu traumatism cranio-cerebral, transportat la UPU Sibiu și unui copil în vârstă de două luni cu traumatism cranio-cerebral și stare de somnolență, transportat la CPU Luther.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.