Care sunt cele mai bune seriale istorice pe care să le urmărești cu sufletul la gură

Serialele tv cu profil istoric au avut întotdeauna succes, publicul identificându-se cu eroii, dar și cu intriga captivantă.

Author: Petru Luca joi 01 octombrie 2020 , 10:06

seriale
Serialele istorice au mare priză la public
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Serialele tv cu profil istoric au avut întotdeauna succes, publicul identificându-se cu eroii, dar și cu intriga captivantă, de multe ori construită în afara cadrului istoric real.

În rândurile de mai jos vă prezentăm patru opțiuni plăcute de petrecere a timpului liber în fața televizorului, încercând să pătrundeți în lumea recreată a timpurilor trecute, cu prinți și prințese, cu războaie, aventuri și drame. 

Citeste si: VIDEO- De vineri mergem la film! Care sunt condițiile în care se redeschid cinematografele

1. SPARTACUS. Lansat în 2010 și terminat în 2013, serialul spune povestea romanțată și glorioasă a lui Spartacus, gladiatorul care a ridicat o armată împotriva Romei. Inițial, personajul principal a fost jucat de Andy Whitfield, dar după ce actorul a aflat că are o boală incurabilă, care l-a și răpus la 39 de ani, rolul a fost preluat de cu destul succes de Liam McIntyre.

Intriga spectaculoasă, scenele de luptă, dar și cele de nuditate au făcut din serialul Spartacus un reper în secțiunea seriale istorice de referință. 

2. ULTIMUL REGAT. Adaptat după bestseller-ul ”Poveștile saxone” al lui Bernard Cornwell, serialul recompune vremurile în care vikingii se credeau stăpânii lumii și în care atentau periodic la ținuturile anglo-saxone. În contextul nașterii Angliei, ca stat suveran, serialul urmează realitatea istorică destul de corect, până la un punct în care lupta pentru libertate și dorința de răzbunare a eroilor iese din carte și se odihnește apoi, fericit pentru telespectator, pe patul confortabil al ficțiunii.

Spartacus
Serialul Spartacus spune povestea gladiatorului care s-a ridicat împotriva Romei

Dinastia Tudorilor a câștigat numeroase premii, cu Jonathan Rhys-Meyers în rolul lui Henric al VIII-lea

3. DINASTIA TUDORILOR. Câștigător a patru premii Emmy și nominalizat de trei ori la premiul Globul de Aur, serialul profită de șarmul lui Jonathan Rhys-Meyers, excelent în rolul de compoziție Henric al VIII-lea. Dorința regelui de a avea moștenitor devine obsesie, în contextul în care regina Katherine de Aragon nu poate să-i satisfacă dorința. De aici până la blestem, alegeri greșite și răsturnări de situație nu mai este decât un pas. 

4. VIKINGII. Este povestea marelui erou viking Ragnar, considerat un reper de neclintit și astăzi în istorie, în ciuda faptului că adorația pentru el ajunsese la nivelul în care se credea că este urmașul direct al lui Odin, zeul războiului.  Luptător nepereche, Ragnar are valori clare, tradiționale, și nu va pune niciodată familia în pericol. Un serial extraordinar, care te aruncă în niște vremuri tulburi și fascinante. 

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si