Care sunt ipotezele anchetatorilor în cazul Cameliei Tișe, fosta soție a șefului CJ Cluj. Femeia a fost găsită fără suflare de menajera sa

În cazul Cameliei Tișe, anchetatorii analizează toate pistele cu privire la moartea misterioasă.

(Sursa foto: Știri.Cluj.ro)

În cazul Cameliei Tișe, anchetatorii analizează toate pistele cu privire la moartea misterioasă.

Luni, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că a fost găsită fără viață o femeie, în vârstă de 47 de ani, într-un imobil din oraș. 

Ajunși la domiciliul Cameliei Tișe, polițiștii clujeni, împreună cu un echipaj medical, au confirmat cele sesizate, fiind demarate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul.

”Ajunși la locul sesizării, polițiștii, alături de un echipaj medical, au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind astfel demarate cercetări privind împrejurările în care a survenit decesul femeii”, a declarat Andreea Vişan, subinspector de poliţie.

Anchetatorii analizează toate pistele în cazul decesului

În cazul decesului fostei soții a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, anchetatorii analizează toate pistele.

Femeia ar fi decedat în timpul nopții.

De asemenea, nu avea urme de violență pe corp, fapt ce îi face pe anchetatori să meargă pe ipoteza decesului din cauze medicale. 

Mai mult decât atât, femeia nu a lăsat vreun bilet de adio, nici nu se plângea de probleme de sănătate, potrivit Antena3.ro.

În acest caz, concluziile legiștilor sunt așteptate.

Un dosar penal a fost deschis între timp pentru ucidere din culpă.

Citește și: VIDEO- Cine a fost Camelia Tișe, fosta soție a șefului CJ Cluj, găsită moartă în casă. "Se plângea de singurătate"

Femeia a fost găsită de menajera sa

Camelia a fost găsită fără suflare de menajera sa, care a anunțat autoritățile despre incident. Camelia și Alin Tișe i-au avut ca naşi de nuntă pe Emil Boc şi soţia sa.

În urmă cu șanse ani, aceștia au divorțat, iar procesul a fost foarte mediatizat.

Citește și: Un cunoscut medic din Cluj a fost găsit fără viață. Doctorul plecase în urmă cu două zile la pescuit

După moartea femeii de 47 de ani, autorităţile au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri