Caricatură revoltătoare în revista Charlie Hebdo după cutremurul din Turcia. "Este o rușine, trebuie ștearsă"

Revista franceză de satiră Charlie Hebdo se află în mijlocul unui nou scandal după ce a publicat o caricatură ofensatoare după cutremurul din Turcia, soldat cu moartea a mii de oameni și rănirea a zeci de mii.

Author: Sorin Negru marți 07 februarie 2023 , 13:00

charlie hebdo

Caricatură revoltătoare în revista Charlie Hebdo după cutremurul din Turcia

[Sursa foto: Twitter]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

O caricatură revoltătoare a apărut, marți, în revista satirică Charlie Hebdo, la doar o zi după tragedia uriașă care a lovit Turcia și Siria ca urmare a valului de seisme

puternice, soldate cu cel puțin 5.500 de morți.

Citește și: UPDATE- Cutremur Turcia: bilanțul morților a ajuns la peste 5.500 de persoane. Accesul în regiunile afectate de cutremur este îngreunat și din cauza vremii

În timp ce operațiunile de salvare a supraviețuitorilor prinși sub dărâmături continuă în condiții dramatice, satiriștii francezi au publicat desenul de mai jos, care a revoltat mii de oameni pe rețelele sociale.

Desenul cu titlul „Cutremur în Turcia” are subtitlul „Nici măcar nu trebuie să trimiteți tancuri”.

Potrivit presei turce, desenul care prezintă imaginea unui cartier distrus și moloz este o aluzie oarecum incoerentă la războiul din Ucraina și la sprijinul militar al Europei pentru Kiev.

Mesajul „Nici măcar nu trebuie să trimiteți tancuri” face o comparație gratuită între ororile războiului din Ucraina și situația catastrofală determinată de cataclismul natural din sudul Turciei.

Revoltă după apariția caricaturii „Charlie Hebdo” 

Revista satirică „Charlie Hebdo” a creat încă o dată controverse, marți, după publicarea unui desen cu referire la recentele cutremure mortale care au lovit sud-estul Turciei, informează agenția Anadolu pe pagina online.

Citeste si: Ana Morodan a fost reținută de poliție după ce ar fi fost prinsă sub influența substanțelor interzise și a alcoolului. Vedeta a refuzat recoltarea probelor biologice și s-a ales cu dosar penal- kanald.ro

Citeste si: Ce s-a întâmplat când mama Elodiei a încercat să ia legătura cu nepotul ei: „L-a influențat negativ pe copil”- wowbiz.ro

Citește și: Fotbalistul ghanez Christian Atsu a fost găsit sub dărâmăturile din Turcia

Caricatura a stârnit mii de reacții negative pe Twitter, condamnând abordarea „clickbait” a revistei franceze, în condițiile în care amploarea suferinței din Turcia și Siria este uriașă.

"Colega mea Franck Brinsolora (RIP) a murit pentru a vă proteja. Dacă stiloul vostru devine criminal și duce din nou la sacrificiile altor colegi polițiști, trebuie să vă prezențați în instanță pentru instigare la ură", a postat pe Twitter Alexandre Boisson, fost polițist și bodyguard al doi președinți ai Franței din 2002 până în 2011.

Ofițerul francez face referire atacul terorist asupra redacției Charlie Hebdo din ianuarie 2015, când mai mulți jurnaliști și polițiști au murit ca urmare a unor desene ofensatoare la adresa religiei musulmane.  

"Este rușinos și detestabil”. 

Pe rețelele de socializare, Institutul Bosphore, care își propune să consolideze prietenia dintre Franța și Turcia, a descris acest desen drept „Rușinos, patetic [și] detestabil”.

Politologul francez, François Burgat, chestionat de Anadolu cu privire la această caricatură, a considerat că nu este "nimic altceva decât o mare rușine”.

Citeste si: Sarah Dumitrescu s-a fotografiat nemachiată. Cum arată fiica Anamariei Prodan complet naturală- kfetele.ro

Citeste si: Detaliul pe care nimeni nu îl știa despre Andreea Balan și Andreea Antonescu. Care este numele lor real din buletin- radioimpuls.ro

„Este umor școlar, umor negru. Acest desen este prea ambiguu, mai ales în această perioadă de urgență și durere. Asistăm la una dintre cele mai mari drame din istoria omenirii. Tweet-ul și desenul trebuie șterse. Scuzele ar fi binevenite", a declarat Serge B. pentru Anadolu.

Turcia se află în doliu național timp de 7 zile ca urmare a cutremurelor de peste 7,5 grade care au dus la moartea a cel puțin 5.500 de oameni.

Redacția Charlie Hebdo, atacată cu arme în 2015

Charlie Hebdo este o revistă franceză săptămânală, satirică și provocatoare, care a creat frecvent polemici, cele mai recente în legătură cu Islamul.

Cea mai controversată a fost polemica privind caricaturile cu profetul Mahomed. În urma unor desene ofensatoare, redacția revistei a fost atacată de teroriști înarmați, în 7 ianuarie 2015.

Atentatul de atunci s-a soldat cu uciderea a 12 oameni- 10 jurnaliști și 2 polițiști. Alte 11 persoane au fost rănite după ce doi atacatori mascați și înarmați au năvălit în birourile editoriale și au început să tragă cu arme automate.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si