Luna octombrie ne-a adus temperaturi de vară, iar meteorologii au veşti bune şi pentru zilele de jois şi vineri. De asemenea, sâmbătă, în sud rămâne în continuare neobişnuit de cald, însă în jumătatea de nord a ţării se răcoreşte. Temperaturile vor fi însă, chiar şi aşa, plăcute, cu câteva grade peste 20.
Joi, pentru sudul şi sud-vestul ţării, respectiv Muntenia, Oltenia şi Banat, meteorologii anunţă maxime de 27 de grade Celsius. În Crişana şi Moldova temperaturile pot urca până la 26 de grade, iar în Transilvania până la 25. În Crişana nu se vor depăşi 23 de grade.
În Bucureşti, cerul va fi mai mult senin, iar maxima una foarte generoasă: 26 de grade Celsius.
Conform ziare.com, de vineri, în jumătatea de nord a ţării, temperaturile încep timid să coboare, dar e vorba de o răcorire de numai un grad, două.
În Maramureş se păstrează maxima de joi, respectiv 23 de grade Celsius.
În Bucureşti, cerul va fi mai mult senin, iar temperaturile pot urca până la 25 de grade Celsius.
Sâmbătă, soarele va fi acoperit de nori în intreaga ţară. În Oltenia şi Muntenia rămâne cald, cu maxime de 27, respectiv 26 de grade Celsius. Scad însă temperaturile în restul ţării. Astfel, sunt anunţate cel mult 23 de grade în Dobrogea, Transilvania şi Moldova, 22 în Crişana şi 21 în Maramureş.
În Bucureşti, vremea rămâne frumoasă şi sâmbătă, cu o maximă de 25 de grade Celsius.
De duminică, însă, vremea se va răcori în toată ţara.
Sursa stire: wowbiz.ro