Cât va câștiga un profesor debutant după creșterile salariale din educație? De când ar urma să crească salariile profesorilor?

După trei săptămâni de grevă a profesorilor, luni, 12 iunie, aceasta a fost suspendată. Elevii se vor reîntoarce pe băncile școlii, așa cum prevede calendarul anului școlar 2022-2023.

Cât va câștiga un profesor debutant după creșterile salariale din educație? Greva din educație s-a sfârșit pe 12 iunie 2023, după mai bine de trei săptămâni de proteste și negocieri continue cu guvernanții. Iată cât va câștiga un profesor debutant după creșterile salariale din educație!

Greva din educație a fost suspendată

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație "SPIRU HARET", în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat  decizia suspendării grevei generale,  condiționată de instituirea, în  ordonanța de urgență

 ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin

articol distinct:

- principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

- acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”,  se arată în comunicatul transmis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație "SPIRU HARET".

Cât va câștiga un profesor debutant după creșterile salariale din educație

Anual, până în 2027, cadrele didactice și personalul nedidactic vor primi bani și pentru dezvoltare profesională.

Aceștia vor lua, în octombrie, prima tranșă de 1500 de lei din fonduri europene, iar personalul auxiliar 500 de lei.

Potrivit Guvernului, de la 1 ianuarie, când intră în vigoare noua grilă de salarizare, profesorii debutanți vor primi cea mai mare parte a majorării până ajung la salariul mediu pe economie, de 50%.


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri