Câtă durere! Un pompier a intervenit chiar la accidentul în care fiica sa de 14 ani a murit. Unchiul fetei o ducea la școală atunci când s-a întâmplat nenorocirea

Foto: Bunicul adolescentei decedate

(Sursa foto: Captură video/ ISU)

Tragedia s-a produs în localitatea Poiana Mărului din Brașov, după ce mașina în care se aflau cinci copii s-a răsturnat pe drumul acoperit de gheață.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 38 de ani, unchiul adolescentei. Omul s-a oferit să îi ducă la școală pe copii pentru că microbuzul școlar nu ajunge la elevii care locuiesc pe dealurile din zonă.

Chiar dacă mașina era echipată pentru iarnă, drumul acoperit cu un strat de gheață s-a transformat într-o capcană pentru participanții la trafic.

Citește și: Doliu în medicina din România! A murit Dr. Nicolae Poiană, medicul care a adus mii de copii pe lume prin fertilizării in vitro

Autoturismul a ajuns într-o râpă aflată la marginea drumului, iar fata de 14 ani, care se afla pe locul din dreapta, nu a supraviețuit. În momentul în care s-a dat alarma, la fața locului au fost trimise echipajele de urgență. Unul dintre pompieri a fost chiar tatăl adolescentei decedate.

„Salvatorii s-au deplasat la fața locului cu ajutorul unor utilaje de deszăpezire și cu ajutorul unor tractoare care erau echipate”,

a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Brașov.

Bunicul adolescentei spune că fiul său nu a circulat cu viteză și are foarte multă experiență la volan, fiind șofer de TIR. Bărbatul a ajuns la spital în urma accidentului, dar starea sa este stabilă.

Citește și: Cine sunt victimele accidentului din Timiș. Suporterii echipei PAOK se îndreptau spre un meci atunci când au fost uciși de impactul devastator: „Oamenii au plecat să se bucure și nu s-au mai întors acasă”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri