Oamenii legii din Botosani au de anchetat un caz dificil, dupa ce un barbat cu o mana si un picior taiate a fost gasit langa gara.
Un trecator a observat un barbat in stare de agonie si a sunat la 112. La fata locului au ajuns imediat medicii, pompierii si politistii. Barbatul era in stare de inconstienta si a fost dus de urgenta la spital, unde a fost bagat direct in sala de operatie.
Anchetatorii iau in calcul atat un accident, cat si o tentativa de suicid.
Barbatul a ramas fara un picior si o mana, dupa ce a fost lovit de trenul interregio Botosani- Bucuresti Nord, care a plecat din Statia CFR Botosani la ora 20.56.
Surse din randul anchetatorilor sustin ca persoana respectiva, care se afla sub influenta bauturilor alcoolice, s-a impiedicat de sinele de cale ferata si a fost surprinsa de trenul care tocmai plecase din Statia CFR Botosani.