Caz șocant în Botoșani. Copilă de doar șase luni, ucisă de mamă și de bunică. Ce pedepse au primit femeile
A murit cu zile de mâna mamei și a bunicii. Caz revoltător la Botoșani.
Situația dramatică și fără precedent! O tânără mamă din Botoșani și mama acesteia au fost condamnate la închisoare, după ce și-au omorât fiica, respectiv, nepoata.
S-au certat și au omorât un copil
Sentința Judecătoriei Dorohoi nu este una definitivă, însă, pe moment, Veronica și Elena au fost condamnate, miercuri, la trei ani și, respectiv, doi ani de închisoare cu suspendare.
Pedeapsa vine după ce, în anul 2021, pe fondul unei discuții aprinse între ele, ar fi omorât-o pe micuța care atunci avea doar șase luni.
În februarie 2021, cele două se aflau acasă la iubitul mamei, în Dimăcheni, când a început cearta între ele, motivul fiind copilul.
Din păcate, la trei zile după incident, fata și-a dat ultima suflare acasă. Familia a alertat imediat salvatorii, prin numărul unic de urgență 112, însă, când au ajuns la locuință, medicii nu au mai putut decât să declare decesul fetiței.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.