O româncă în vârstă de 11 ani mutată cu familia în Italia, a fost snopită în bătaie de un grup de colegi de clasă. Incidentul șocant a avut loc după ce copila i-a trimis un mesaj unui băiat. Scandalul a pornit de la faptul că băiatul respectiv ar fi avut o iubită, iar românca a fost „pedepsită” pentru că a îndrăznit să-l caute, au relatat jurnaliștii de la Corriere di Arezzo.
Tragedia a avut loc sâmbătă, pe data de 18 februarie 2023. La scurt timp după ce o parte dintre colegi româncei în vârstă de 11 ani au aflat că aceasta i-a trimis un mesaj băiatului respectiv, care se pare că ar avea deja o iubită, aceștia au organizat, în jurul orei locale 18:00, o adevărată confruntare.
Copiii au ademenit-o pe fetiță folosindu-se de o minciună în parcarea Cadorna, acolo unde o aștepta un grup de aproximativ 30 de colegi, format în mare parte din fete.
Citește și: Valentin s-a stins din viață în Filipine. Tânărul român era căsătorit de câteva luni
Imediat după ce românca în vârstă de 11 ani a ajuns în parcare, fetele au atacat-o: au început să o împingă, să o tragă de păr, smulgându-i mai multe șuvițe și să o lovească cu pumnii și picioarele.
Potrivit părinților româncei în vârstă de 11 ani, agresoarele care au atacat-o pe fiica lor au folosit și o curea.
Părinții sunt revoltați de ceea ce i s-a întâmplat fiicei lor. Vor să se facă dreptate
După ce a trecut prin acest calvar, copila a fost transportată la spital de părinți, fiind plină de răni și vânătăi. În urma controalelor efectuate, medicii care s-au ocupat de cazul româncei au stabilit un prognostic de șapte zile pentru loviturile primite.
Părinții au depus o plângere la poliție.
Potrivit legii, copii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal, legea instituind o prezumție absolută a lipsei de discernământ.
Participanții la linșaj care au peste 14 ani vor trebui să răspundă în fața instanței de la Tribunalul pentru minori din Florența pentru vătămare corporală. Părinții româncei în vârstă de 11 ani cer să se facă dreptate în acest caz.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.