Virusul Sars-Cov-2 continuă să facă ravagii. Mai mult de 25 de milioane de cazuri în Europa

Mai mult de 25 de milioane de cazuri de contaminare cu Covid-19 au fost recenzate în Europa, unde noua tulpină britanică de coronavirus nelinişteşte din ce în ce mai mult, în timp ce vaccinarea trebuie să înceapă duminică în UE, scrie AFP.

Georgiana Balaban, sâmbătă 26 decembrie 2020 , 08:52

cazuri coronavirus în lume
Covid-19 face victime în întreaga lume.[Sursa foto: PixaBay]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Cele 52 de ţări din regiune, care se întinde la est până în Azerbaidjan şi Rusia, constituie zona cea mai afectată, în faţa Statelor Unite/ Canada (19.188.172 cazuri), America Latină/ Caraibe (15.024.469 cazuri) şi Asia (13.617.004), potrivit unei numărători realizate vineri de AFP.

Regiunea Europei a fost prima care a depăşit pragul de o jumătate de milion de morţi pe 17 decembrie.

"În timpul acestui an teribil, am

văzut sacrificiile făcute de atâţia oameni pentru a proteja şi a menţine viaţa. Nu trebuie să irosim aceste sacrificii", a declarat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus. "Vaccinurile oferă soluţia pentru a ieşi în sfârşit din această tragedie. Dar va fi nevoie de timp pentru ca lumea întreagă să fie vaccinată".

De cealaltă parte, în mesajul de Crăciun, Papa Francisc a lansat un apel la "vaccinuri pentru toţi, în special pentru cei mai vulnerabili", subliniind că "legile pieţei şi brevetele de invenţie" nu trebuie să facă legea în faţa "sănătăţii umanităţii".

Potrivit OMS, 61 de vaccinuri sunt în fază de teste pe oameni, dintre care 16 în fază finală. Şi 172 de alte vaccinuri sunt pe cale de a fi dezvoltate.

cazuri coronavirus în lume
Coronavirus face ravagii în multe țări din lume.[Sursa foto: PixaBay]

Marea Britanie, unde a fost depistată noua tulpină de Sars-Cov-2, este ţara în care epidemia accelerează cel mai mult (+61%), fiind printre cele care au înregistrat mai mult de 1.000

de cazuri zilnic în ultimele şapte zile.

Un studiu publicat joi, dar care nu a apărut într-o revistă ştiinţifică, a confirmat că această nouă tulpină de virus este între "50%- 74%" mai contagioasă decât tulpinile care circulă.

Potrivit cercetătorilor de la London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM), la originea studiului, dacă nu vor fi luate măsuri mai restrictive, "numărul internărilor şi al morţilor din cauza Covid-19 va atinge un nivel mai ridicat în 2021 decât cele observate în 2020".

În schimb, până acum, "nimic nu arată" că noua tulpină de coronavirus identificată în Africa de Sud este mai periculoasă sau mai contagioasă decât cea britanică, a asigurat ministrul sud-african al Sănătăţii Zwelini Mkhize.

În alocuţiunea de Crăciun, regina Elizabeth a II-a a insuflat speranţă, prezentă "chiar şi în nopţile cele mai sumbre", britanicilor grav afectaţi de pandemie.

"Pentru mulţi, anul acesta este amprenta tristeţii: unii plâng pierderea unui om drag, prieten iar familia le lipseşte altora, în timp ce ar dori de Crăciun doar o simplă îmbrăţişare

sau strângere de mână", a spus suverana în vârstă de 94 de ani. "Dacă este cazul vostru, nu sunteţi singuri".

Tulpina britanică a fost depistată în Franţa, la un rezident francez în Marea Britanie, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii. "Asimptomatic", el este izolat la domiciliu, după ce a fost "luat sub supraveghere" pe 21 decembrie de un spital universitar, a precizat aceeaşi sursă.

Citeste si: Program STB de Crăciun. Cum circulă tramvaiele și autobuzele în zilele de 24, 25 și 26 decembrie

Un caz

similar a fost semnalat în Germania, la o femeie sosită cu avionul de la Londra, şi în Liban, tot la un pasager londonez.

După anunţul descoperirii sale în Marea Britanie, multe ţări au fost nevoite să întrerupă legături aeriene, maritime sau terestre cu această ţară la începutul săptămânii, determinând haos în aprovizionare.

Mii de şoferi au petrecut Crăciunul în camioanele lor, blocaţi în zona Dover, principalul port britanic peste Canalul Mânecii, în aşteptarea unui test negativ la Covid-19 pentru a se îmbarca către continent, care a reautorizat traficul.

Armata britanică a desfăşurat 1.100 de militari în zonă pentru a face teste şi a distribui apă şi alimente.

Citeste si: Rusia îşi bate propriul „record” de la începutul pandemiei covid-19

Datorită acestei operaţiuni de depistare în masă, mai mult de 4.500 de camioane au putut părăsi Marea Britanie de miercuri şi mai mult de 10.000 de teste, dintre care 24 pozitive, au fost efectuate, potrivit autorităţilor britanice.

În timp ce campania de vaccinare trebuie să debuteze duminică în Uniunea Europeană, Italia, Austria şi Irlanda au impus lockdown de sărbători.

Italia- atacată grav de COVID-19

Cea mai îndoliată ţară din Europa (70.000 de morţi), Italia va fi sub restricţii până la 6 ianuarie, cu deplasări limitate.

Al treilea lockdown a fost impus şi în Irlanda şi Austria, chiar dacă au fost deschise mai mult de 400 de staţiuni de ski.

Vineri, Danemarca a închis magazinele neesenţiale şi noi restricţii au intrat în vigoare în Québec, cu telemuncă obligatorie şi închiderea magazinelor neesenţiale până la 11 ianuarie.

În America Latină, trei ţări, Mexic, Chile şi Costa Rica, au început campania de vaccinare după recepţia primelor doze de la Pfizer/ BioNTech.

Argentina, a doua ţară, după Belarus, care a omologat vaccinul rus Sputnik V, a primit 300.000 de doze şi ar trebui să înceapă campania de imunizare săptămâna viitoare.

Principalul opozant din Mali, Soumaïla Cissé, care a fost ţinut ostatic timp de şase luni de către jihadişti înainte să fie eliberat în octombrie, a murit din cauza Covid-19, în Franţa, la vârsta de 71 de ani. Ţara sa, care trece prin al doilea val epidemic, a închis şcolile şi tribunalele.

Această maladie a făcut 1.743.187 de morţi şi a contaminat mai mult de 79,3 milioane de persoane în lume de când biroul OMS din China a anunţat apariţia sa acum un an, potrivit unui bilanţ stabilit vineri de AFP.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR luni, 10 mai 2021. Dolarul scade extrem de mult față de leu! Euro, și... Curs valutar BNR luni, 10 mai 2021. Dolarul scade extrem de mult față de leu! Euro, și el în scădere! Cele mai noi cotații
spotmedia.ro
Bucureștenii plătesc lunar aproape 6,5 milioane de euro pentru salariile angajaților... Bucureștenii plătesc lunar aproape 6,5 milioane de euro pentru salariile angajaților din cele 7 primării din Capitală. Unde se duc cei mai mulți bani
spotmedia.ro
Adevăratul urs Arthur, împușcat în fiecare zi. În alte țări ar fi declanșat o revoluție Adevăratul urs Arthur, împușcat în fiecare zi. În alte țări ar fi declanșat o revoluție
b1.ro
Dan Bittman a făcut anunțul surprinzător la care nimeni NU se aștepta niciodată Dan Bittman a făcut anunțul surprinzător la care nimeni NU se aștepta niciodată
infoactual.ro
Stăpânul lumii, omul care are planeta la picioare!  A fost prezis în urmă cu 70 de ani Stăpânul lumii, omul care are planeta la picioare! A fost prezis în urmă cu 70 de ani
infoactual.ro
Adio ”manevre” fiscale! Legea profitului obligatoriu, strecurată pe furiș Adio ”manevre” fiscale! Legea profitului obligatoriu, strecurată pe furiș
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si