Ce a făcut nepotul lui Gheorghe Dincă, în Arad. A fost reținut de polițiști imediat

Ce a făcut nepotul lui Gheorghe Dincă, în Arad. A fost reținut de polițiști imediat

Nepotul lui Gheorghe Dincă a fost reținut de polițiști după ce a furat un troller din Gara Arad, fiind agresiv cu autoritățile.

Incidentul în care a fost implicat nepotul lui Gheorghe Dincă a avut loc în Gara Arad.

Citește și: Ministrul Educației, pregătit să demisioneze dacă moțiunea împotriva sa o să treacă: „Nu are sens să mai rămân”

Potrivit unor surse din anchetă, citate de News.ro,  mai mulți oameni din holul caselor de bilete au sesizat polițiștii de la Transporturi Arad că un bărbat a furat un troller.

După ce ar fi sustras bagajul, bărbatul s-ar fi dus pe platoul stației CFR, unde a fost oprit de agenții de pază. 

În momentul în care a văzut agenții, bărbatul ar fi devenit agresiv. Acesta a început să amenințe și să fie violent, tulburând ordinea și liniștea publică. Conform aceleiași surse, a fost nevoie de folosirea spray-ului iritant lacrimogen.

La observarea poliţiştilor din cadrul SJPT Arad, autorul a fugit, fiind imobilizat şi încătuşat la aproximativ 150 de metri de staţia CF Arad ”, au precizat aceleași surse.

Citește și: Anunțul șocant venit de la Kremlin: „NATO este, de facto, în război cu Rusia”

Troller-ul a fost recuperat. Nepotul lui Gheorghe Dincă a fost reținut pentru 24 de ore și se află în arest IPJ Arad. Ancheta în acest caz continuă într-un dosar deschis pentru furt și tulburarea ordinii și liniștii publice. 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri