Ce au stabilit Rusia și Ucraina la negocierile de la Istanbul. Întâlnire directă Putin-Zelenski în luna august?

Negocieri la Istanbul între delegațiile Rusiei și Ucrainei

(Sursa foto: X.com)

Ucraina a propus, în cadrul negocierii de miercuri de la Istanbul, o întâlnire directă între președintele Volodimir Zelenski și liderul rus Vladimir Putin, care ar urma să aibă loc în luna august 2025.

A treia rundă de convorbiri directe între delegațiile Rusiei și Ucrainei, dedicată încetării războiului de peste 3 ani și desfășurată miercuri seară la Istanbul, a durat mai puțin de o oră, relatează presa internațională.

Înaintea reuniunii, liderii celor două delegații, fostul ministru ucrainean al apărării Rustem Umerov și fostul ministru rus al culturii Vladimir Medinski, au avut o întâlnire tete-a-tete la care a fost prezent și șeful diplomației turce Hakan Fidan.

Acesta a exprimat ''recunoștința'' față de președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, ''care și-au manifestat dorința de organizare a acestor negocieri'', dar și față de omologul lor american Donald Trump și de ''toți ceilalți lideri care și-au adus contribuția la aceste convorbiri''.

''Am obținut rezultate semnificative în cursul primelor două runde de negocieri'', a afirmat ministrul turc de externe.

Discuțiile, începute cu o întârziere de două ore, au fost găzduite de Palatul Ciragan din Istanbul.

Mănușă aruncată pentru Putin 

Șeful delegației ucrainene pentru negocierile de pace de la Istanbul a declarat miercuri că a propus Moscovei o întrevedere între președinții ucrainean Volodimir Zelenski și rus Vladimir Putin "înainte de sfârșitul lunii august".

Prioritatea numărul unu este organizarea unei întâlniri a liderilor, a președinților, a declarat Rustem Umerov în cadrul unei conferințe de presă, adăugând că partea ucraineană a propus organizarea "unei astfel de

întâlniri înainte de sfârșitul lunii august" și că participarea președinților american și turc ar fi importantă.

Rusia nu a confirmat o astfel de întâlnire.

Armistiții de 24-48 de ore, propuse de Moscova

Șeful delegației ruse la discuțiile de pace cu ucrainenii de la Istanbul a declarat miercuri că a propus Kievului armistiții de '24 până la 48 de ore' pe linia frontului, astfel încât ambele armate să își poată recupera morții și răniții.

"Am propus încă o dată părții ucrainene să ia în considerare(...) stabilirea unor armistiții scurte de 24 până la 48 de ore pe linia frontului, astfel încât echipele medicale să poată evacua răniții, iar comandanți să poată recupera cadavrele soldaților lor", a declarat Vladimir Medinski în cadrul unei conferințe de presă.

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina

Rusia și Ucraina au convenit, la încheierea discuțiilor purtate miercuri, la Istanbul, asupra unui nou schimb de prizonieri care implică 1.200 de persoane de fiecare parte, iar Moscova a propus Kievului să predea trupurile a încă 3.000

de soldați ucraineni.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Top citite
Parteneri
Recomandări video
Parteneri