Odată vaccinate împotriva coronavirusului, persoanele vor primi o adeverință care conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul.
Șeful Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea, Valeriu Gheorghiță, a explicat că toate persoanele care vor fi vaccinate anti-Covid vor primi o adeverință care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul.
Adeverința de vaccinare va fi emisă atât pe suport de hârtie, în română și engleză
"Va fi un document medico-legal care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul. Adeverința de vaccinare va fi emisă atât pe suport de hârtie, în română și engleză, înmânată la momentul vaccinării sau în format electronic. Va fi ca un bilet de ieșire din spital", a precizat medicul militar.
El a subliniat că, în acest moment, nu se pune problema ca persoanele nevaccinate să fie supuse unor condiționări sau restricții: ”România este pregătită, în momentul de față, pentru a începe vaccinarea pe data de 27 decembrie”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.
Citeste si: Vaccin coronavirus. Asistenta care a avut reacție alergică în urma imunizării
La ce ne va folosi adeverința de vaccinare
„În cazul în care, Doamne ferește, apare o reacție adversă, necunoscută.
Se va controla dacă s-au respectat condițiile de păstrare, de transport ale vaccinului, criteriile de calitate, după care trebuie să facem trasabilitatea lotului de vaccin cu persoana vaccinată să vedem dacă e o problemă cu lotul respectiv. Persoana vaccinată poate să se vaccineze la București și să înregistreze o reacție adversă fiind la Suceava. Acolo trebuie să dovedească, uite, am făcut vaccinul. E ca un bilet de ieșire din spital.Totodată, vaccinările antiCOVID-19 vor fi înregistrate, într-un modul special, în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor. Totodată, STS dezvoltă o platformă pentru programări la vaccinare.
Sursa: Hotnews