exclusiv: Ce să faci în caz de inundații? Ghidul de supraviețuire. Medicii explică cum te salvezi și pe tine și lucrurile tale pe timp de furtună

Medicul Tudor Ciuhodaru vine cu ghidul de supraviețuire în caz de furtuni și inundații.

Inundațiile au făcut ravagii în România. Situația este critică în mai multe județe din țară. Pompierii au intervenit, ajutând zonele afectate și localnicii care au avut parte de stricăciuni din cauza furtunilor.

Ce să nu faci în caz de furtuni și inundații?

Medicul Tudor Ciuhodaru a tras un semnal de alarmă și a explicat ce nu e bine să faci pe timp de furtună și inundații.

Iată ghidul de supraviețuire pe care îl propune.

„1. NU vă adăpostiți sub pomi sau în zonele înalte in timpul unei furtuni cu descărcări electrice. E mai bine să te uzi decât să mori!

2. NU stați grupați sau la mai puțin de 3 metri de animalele mari sau grupuri de animale (trăsnetul care a lovit un animal sau om se poate va transmite rapid la cei din apropiere).

Cele mai frecvente leziuni datorate fulgerelor laterale și a curentului din pământ, care împreună duc la mai mult de 80% dintre traume.

3. NU stați în apropierea unor obiecte care pot fi buni conductori (stâlpi, turnuri, bare, garduri și alte structuri metalice), nu atingeți pereții adăpostului cu mâna, capul sau umerii iar in locuințe deconectați aparatura electrocasnică, televizorul sau calculatorul.”, a precizat medic prof.

univ. conf.Tudor Ciuhodaru.

Tot acesta adaugă și urmările care pot apărea dacă nu te protejezi de fenomenele naturale extreme. 

„Rețineți:

1. În general efectul este instantaneu letal, iar cei care supraviețuiesc au adesea sechele grave sau traume psihice. 

2. Cele mai multe victime se adăposteau de ploaie sub pomi, adesea în rural, dar sunt și cazuri în care pacienții au fost trăzniți în mașină sau în apartament.

3. Dacă sunteți afară în timpul unei furtuni, căutați rapid un spațiu sigur. Nu ieșiți până când nu mai sunt fulgere și tunete timp de 30 de minute.”, a afirmat medic prof. univ. conf.Tudor Ciuhodaru.

Cum vor fi temperaturile în perioada următoare?

Se pare că vara întârzie, iar ploile continuă. Totuși, meteorologii oferă o rază de speranță și precizează că în curând ne vom putea bucura de vreme frumoasă.

„Este o săptămână capricioasă, cu toate formele de manifestare ale instabilității atmosferice. Dacă azi plouă torențial în Maramureș, mâine se poate auzi tunet în Teleorman. Dar, vestea bună e că ne îndreptăm spre un final de săptămână cald și liniștit, adică perfect pentru picnicuri sau plajă”, a declarat meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri