Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 1 mai 2025?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 1 mai 2025!

Pe data de 1 mai 2025, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Ieremia, unul dintre marii profeți ai Vechiului Testament. Alături de Isaia, Ezechiel și Daniel, Sfântul Ieremia este considerat unul dintre cei patru mari proroci ai Vechiului Legământ, fiind cunoscut drept „profetul lacrimilor”, datorită suferinței și durerii exprimate în cuvintele sale față de decăderea poporului iudeu.

Cine a fost Sfântul Proroc Ieremia?

Sfântul Ieremia a trăit în jurul anului 600 î.Hr., în vremea când poporul Israel era în pragul robiei babiloniene. Numele său înseamnă „Iahve înalță” și, potrivit tradiției, a fost de neam preoțesc. Prorocirile sale, scrise de Sfântul Proroc Baruh, uimesc și astăzi prin claritatea și împlinirea lor istorică.

A fost chemat de Dumnezeu să prorocească încă de la vârsta de 15 ani, în timpul domniei regelui Iosia al lui Iuda.

A activat sub patru regi: Iosia, Ioachim, Iehonia și Sedechia, avertizând neobosit despre pericolul îndepărtării de la Legea divină și al închinării la idoli. Cuvintele sale tăioase au atras adesea furia conducătorilor și a celor din jur, însă prorociile s-au împlinit întocmai.

Calendar ortodox mai 2025

Calendar ortodox mai 2025

(sursa foto: patriarhia.ro)

Citește și: Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel în 2025?

Printre acestea se numără:

  • Moartea rușinoasă a regelui Ioachim, a cărui trup a fost aruncat afară din Ierusalim, fără cinstea unei înmormântări.
  • Robia babiloniană a regelui Iehonia și a casei sale.
  • Căderea Ierusalimului în anul 586 î.Hr., sub stăpânirea babiloniană a lui Nabucodonosor.
  • Durata exactă a robiei babiloniene, de 70 de ani, contrar prorociilor mincinoase care promiteau eliberări rapide.

După cucerirea Ierusalimului, Ieremia a fost dus în Egipt, unde a trăit patru ani.

Acolo, le-a prorocit egiptenilor că idolii lor vor cădea și că va veni o Fecioară cu Pruncul – o profeție referitoare la Fuga în Egipt a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus.

Sfârșitul său a fost martiric: potrivit tradiției, a fost omorât cu pietre de către iudei. Mai târziu, în timpul domniei lui Alexandru cel Mare, moaștele sale au fost mutate la Alexandria, în semn de mare cinstire.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...