Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 17 iulie 2026?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 17 iulie 2026!

Pe 17 iulie 2026, Calendarul ortodox o pomenește pe Sfânta Mare Muceniță Marina, una dintre cele mai iubite sfinte ale creștinătății, cunoscută pentru credința sa neclintită și pentru curajul cu care a înfruntat persecuțiile din timpul prigoanelor împotriva creștinilor.

Cine a fost Sfânta Mare Muceniță Marina?

Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, într-o familie de păgâni. La vârsta de 12 ani a aflat despre învățătura lui Hristos și a ales să îmbrățișeze credința creștină.

După moartea mamei sale, tatăl ei a respins-o și a început să o urască din cauza credinței pe care o mărturisea.

Într-o zi, pe când păștea oile tatălui său, Marina a fost întâlnită de eparhul Olimvrie, un cunoscut prigonitor al creștinilor. Impresionat de frumusețea ei, acesta și-a dorit să o ia de soție. Însă, după ce a aflat că tânăra este creștină, a poruncit să fie arestată și supusă la chinuri pentru a renunța la credința sa.

Sfânta Marina a refuzat categoric să aducă jertfă idolilor, motiv pentru care a fost bătută cu cruzime și aruncată în temniță.

Potrivit tradiției, în închisoare diavolul i s-a arătat sub chipul unui șarpe care s-a încolăcit în jurul capului ei pentru a o ucide. Marina s-a însemnat însă cu semnul Sfintei Cruci, iar șarpele a pierit. Imediat după aceea, sfânta a fost înconjurată de o lumină cerească și a avut o vedenie: o cruce strălucitoare deasupra căreia se afla o porumbiță albă care i-a spus: „Bucură-te, Marino, porumbița cuvântătoare a lui Hristos, fiica Sionului celui
de sus, căci iată ziua bucuriei tale s-a apropiat!”

În urma acestei descoperiri dumnezeiești, toate rănile ei s-au vindecat.

Citește și: Rugăciune pentru părinți: Aduce sănătate, zile senine și suflet împăcat

În ziua următoare, Marina a fost supusă altor chinuri, fiind aruncată în foc și apoi în apă. Tradiția spune că a îndurat toate aceste suferințe cu tărie, ca și cum nu ar fi fost în propriul trup.

În cele din urmă, pentru că a rămas statornică în credința sa, a fost condamnată la moarte prin decapitare. Sfânta Mare Muceniță Marina a trecut la cele veșnice la doar 15 ani, în anul 270, devenind un simbol al curajului, al credinței și al biruinței asupra încercărilor.

Troparul Sfintei Mare Mucenițe Marina

„Mielușeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu glas mare: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru

Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.”


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri