Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 17 septembrie 2025? Este prăznuită o mare sfântă. Multe persoane îi poartă numele

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 17 septembrie 2025! În această zi este prăznuită o mare sfântă. Multe persoane îi poartă numele

Pe 17 septembrie 2025, Calendarul ortodox marchează prăznuirea Sfintei Mucenițe Sofia și a fiicelor sale – Pistis, Elpis și Agapis – cunoscute în tradiția creștină ca simboluri ale celor trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea. Este o zi importantă pentru cei care poartă numele de Sofia.

Viața Sfintei Sofia

Sfânta Sofia a trăit în Italia, în timpul împăratului roman Adrian (117–138).

Numele ei, de origine grecească, înseamnă „înțelepciune”, iar viața i-a fost o mărturie a înțelepciunii divine. Ea a avut trei fiice, pe care le-a botezat cu numele Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea) și Agapis (Dragostea), reprezentând cele mai de preț virtuți creștine.

Prefectul provinciei, Antioh, le-a denunțat împăratului, acuzându-le că sunt creștine. Împăratul Adrian le-a chemat și le-a cerut să aducă jertfă zeiței Artemis. Pentru că au refuzat cu hotărâre să-și lepede credința, el a poruncit ca doar fiicele să fie omorâte, pentru ca mama să îndure nu doar durerea prigonirii, ci și pierderea copiilor.

În anul 137, cele trei copile au primit cununa muceniciei: Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani și Agapis 9 ani. Sfânta Sofia, cu o putere de neînțeles, le-a înmormântat trupurile pe un deal din afara cetății. Trei zile a rămas la mormânt, rugându-se, iar apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Mormintele Sfintei Sofia și ale fiicelor sale au fost identificate pe drumul roman Via Aurelia, deasupra cărora s-a ridicat mai târziu Biserica „Sfântul Mucenic Pangratie”.

Cultul lor s-a răspândit în întreaga creștinătate, iar din anul 1992, Sfânta Muceniță Sofia a devenit ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Citește și: Sfânta Sofia 2025: Mesaje și urări de „La mulți ani”

Troparul Sfintei Mucenițe Sofia și al fiicelor sale

„Mielușele cuvântătoare, prin mucenicie, v-ați adus Mielului și Păstorului, săvârșind călătoria cea către Hristos și credința păzind-o.

Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârșind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.”


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri