Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 21 aprilie 2026?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 21 aprilie 2026!

În Calendarul ortodox, data de 21 aprilie 2026 este dedicată pomenirii Sfântul Mucenic Ianuarie, unul dintre marii martiri ai creștinismului timpuriu, cinstit pentru credința sa neclintită și pentru minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa la cele veșnice.

Viața și martiriul Sfântului Ianuarie

Sfântul Ianuarie a fost episcop al orașului Benevento din Italia și a trăit în perioada persecuțiilor împotriva creștinilor, declanșate de împăratul Maximian.

În anul 305, el a fost supus unor chinuri cumplite pentru credința sa, dar le-a îndurat cu o răbdare și o blândețe remarcabile, fiind întărit de harul Duhului Sfânt.

Una dintre cele mai cunoscute minuni din timpul vieții sale este aceea când a fost aruncat în foc, dar a rămas nevătămat, fiind „răcorit de o rouă nevăzută”. În loc să ardă, el se ruga și aducea cântări de laudă lui Dumnezeu, uimindu-i pe cei de față.

După această minune, prigonitorii au continuat torturile, sfâșiindu-i trupul cu unghii de fier. Ulterior, Sfântul Ianuarie a fost întemnițat la Pozzuoli, alături de diaconul său Festus și citetul Desiderie. Acolo s-au întâlnit cu alți creștini întemnițați: Proclu, Sossus, Eutihie și Acutius.

Citește și: Cele mai puternice rugăciuni pentru ajutor în caz de boală și necaz. Lista făcută de preoții ortodocși

În ziua următoare, toți cei șapte mucenici au fost aruncați la animale sălbatice, însă acestea nu le-au făcut niciun rău — o altă minune care a întărit credința celor care au asistat. În cele din urmă, au fost condamnați la moarte și executați prin tăierea capului.

Trupurile mucenicilor au fost recuperate în taină de creștinii din Napoli și înmormântate cu mare cinste. Moaștele Sfântului Ianuarie au fost așezate într-o biserică din Napoli, unde au avut loc numeroase minuni.

Una dintre cele mai impresionante este învierea fiului unei văduve. Femeia, plină de credință, a luat icoana Sfântului Ianuarie și a așezat-o pe trupul copilului său mort, iar acesta a revenit la viață.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Parteneri