Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 21 decembrie 2025? Multe românce îi poartă numele

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 21 decembrie 2025! Multe românce îi poată numele

Pe data de 21 decembrie 2025, Calendarul ortodox o prăznuiește pe Sfânta Muceniță Iuliana, una dintre cele mai cunoscute sfinte martire ale primelor veacuri creștine, model de credință statornică, curaj și biruință asupra ispitelor.

Viața Sfintei Mucenițe Iuliana

Sfânta Iuliana a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Provenea dintr-o familie bogată, iar părinții săi au logodit-o cu Eleusie, un senator păgân. Deși foarte tânără, Iuliana a refuzat categoric căsătoria, motivând că nu poate deveni soția unui om care nu împărtășește credința creștină.

Refuzul ei a stârnit mânia tatălui, care a predat-o chiar logodnicului său pentru a fi judecată și pedepsită. Pentru că nu a acceptat să se închine idolilor păgâni, Sfânta Iuliana a fost supusă unor chinuri cumplite: a fost spânzurată de păr, i s-au ars părți ale trupului cu fiare înroșite și a fost aruncată într-un cuptor încins.

Prin puterea lui Dumnezeu, a ieșit din cuptor nevătămată.

Citește și: Când vine popa cu Crăciun și câți bani trebuie să îi dăm

Minunea salvării sale a avut un impact uriaș asupra celor care au fost martori. Văzând tăria credinței și intervenția dumnezeiască, 500 de bărbați și 130 de femei au lepădat credința păgână și au mărturisit creștinismul.

Din porunca lui Eleusie, toți au fost uciși, împreună cu Sfânta Iuliana, care avea doar 18 ani, primind cununa muceniciei.

Din viața Sfintei Iuliana aflăm și despre o luptă duhovnicească aparte. Într-o noapte, pe când se ruga, i s-a arătat diavolul în chip de înger de lumină, vestindu-i chinurile ce urmau și îndemnând-o să aducă jertfe idolilor pentru a-și salva viața. Înțelegând înșelarea, Iuliana s-a rugat cu ardoare ca Dumnezeu să-i descopere adevărul.

Prin puterea Domnului, diavolul și-a mărturisit identitatea, iar sfânta l-a legat și l-a pedepsit până dimineața, când a fost scoasă din nou la chinuri.

Citește și: Ce obiect trebuie să ai în buzunar în prima zi de Crăciun pentru a avea noroc

În tradiția ortodoxă, Sfânta Iuliana este considerată protectoarea mamelor care nasc, numele ei fiind invocat la nașteri și în vreme de boală.

În icoane, ea este reprezentată fie ținând în lanțuri un diavol înaripat, fie în timpul chinurilor, luptându-se cu puterile răului.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri