Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 aprilie 2026!
Pe data de 26 aprilie 2026, Calendarul ortodox îi pomenește pe Sfântul Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei, precum și pe Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis. Această zi este una de cinstire a curajului, credinței statornice și jertfei pentru Hristos.
Sfântul Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei
Sfântul Vasile a fost episcop al cetății Amasia în vremea împăratului Liciniu, contemporan și cumnat al marelui Constantin cel Mare.
Povestea sfântului este strâns legată de fecioara Glafira, slujnică a împărătesei Constantina. După ce Liciniu a încercat să o necinstească, Glafira a mărturisit totul stăpânei sale, care a trimis-o departe de curtea imperială din Nicomidia pentru a o proteja.
Ajunsă în Amasia, Glafira a fost primită cu dragoste de episcopul Vasile și de comunitatea creștină.
Aflând unde se află, Liciniu a poruncit aducerea ei și a episcopului la curte. Însă Glafira a murit înainte de a fi prinsă, iar Sfântul Vasile a fost adus singur înaintea împăratului. Pentru credința sa neclintită, a fost supus la chinuri cumplite și, în cele din urmă, a fost martirizat prin tăierea capului.
Trupul său a fost aruncat în mare, dar a fost găsit mai târziu lângă cetatea Sinope și dus în Amasia, unde a fost înmormântat cu cinste.
Citește și: Rugăciune pentru părinți: Aduce sănătate, zile senine și suflet împăcat
Troparul Sfântului Mucenic Vasile
„Îndreptător credinței și chip blândeților,
învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor.
Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate.
Părinte ierarhe Vasile, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.”
Sfinții Mucenici din Axiopolis
În aceeași zi sunt pomeniți și Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (cetate aflată pe teritoriul Dobrogei de astăzi). Aceștia sunt exemple de credință din pământul românesc, mărturisind Evanghelia în vremuri de prigoană și plătind cu viața pentru devotamentul lor față de Hristos.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.