Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 februarie 2026!
Pe data de 26 februarie 2026, Calendarul ortodox îl pomenește pe Sfântul Ierarh Porfirie, episcopul Gazei, unul dintre marii apărători ai credinței creștine din primele veacuri.
Cine a fost Sfântul Porfirie?
Sfântul Porfirie s-a născut în Tesalonic, într-o familie bogată. Deși avea parte de toate bunătățile materiale, la vârsta de 25 de ani a ales să renunțe la viața lumească pentru a-L urma pe Dumnezeu.
Dorind o viață și mai apropiată de locurile sfinte, a ajuns la Ierusalim, unde a fost hirotonit preot de patriarhul locului. Aici i s-a încredințat o mare responsabilitate: păstrarea cinstitului lemn al Sfintei Cruci. Printr-o descoperire dumnezeiască, a înțeles că este chemat la o misiune mai înaltă — aceea de episcop.
Sfântul Porfirie a fost trimis episcop în Gaza, o cetate puternic dominată de păgânism, unde existau numeroase temple idolatre. Venirea sa a fost întâmpinată cu ostilitate: păgânii au pus obstacole în calea lui, au săpat gropi și au făcut tot posibilul să-l alunge.
Cu toate acestea, Sfântul Porfirie nu a răspuns cu mânie, ci cu răbdare, credință și minuni. Pentru a reuși să elibereze cetatea de idolatrie, a cerut ajutorul autorităților imperiale din Constantinopol și al marelui ierarh Sfântul Ioan Gură de Aur.
Prin intervenția sa și cu sprijinul împărătesei Eudoxia, care a primit binecuvântare și ajutor de la sfânt, au fost distruse opt temple păgâne importante dedicate zeilor Soarelui, Venerei, lui Apolon și altor divinități. În locul acestor temple, Sfântul Porfirie a construit o biserică, transformând Gaza într-un centru al credinței creștine.
Sfântul Porfirie a trecut la cele veșnice în anul 420, lăsând în urmă o cetate curățită de idolatrie și întărită în credința creștină.
Prin viața sa, el a devenit un exemplu de curaj, smerenie și devotament total față de Dumnezeu.Este cinstit ca un mare ierarh și făcător de minuni, iar credincioșii îl pomenesc cu evlavie, cerându-i ajutorul și mijlocirea în fața lui Dumnezeu.
Citește și: Rugăciune pentru părinți: Aduce sănătate, zile senine și suflet împăcat
Troparul Sfântului Porfirie
„Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Porfirie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.”
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.