Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 31 ianuarie 2025?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 31 ianuarie 2025!

În Calendarul ortodox, pe 31 ianuarie 2025, este pomenită Sfânta Cuvioasă Melania Romana, una dintre marile figuri ale creștinismului din primele veacuri, cunoscută pentru viața sa de asceză, milostenie și dăruire totală lui Dumnezeu.

Cine a fost Sfânta Cuvioasă Melania Romana?

Sfânta Cuvioasă Melania s-a născut la Roma, într-o familie de nobili, în a doua jumătate a secolului al IV-lea. Deși provenea dintr-un mediu bogat și influent, viața ei a fost marcată încă de tânără de dorința de curăție și apropiere de Dumnezeu. Din voia părinților, a fost silită să se căsătorească cu un tânăr nobil, Alpinian, alături de care a avut doi copii.

După nașterea celui de-al doilea copil, Melania și Alpinian au hotărât, de comun acord, să trăiască împreună ca frate și soră, alegând o viață de înfrânare și rugăciune.

La scurt timp, cei doi copii ai lor au trecut la Domnul, moment care a adâncit și mai mult hotărârea soților de a se dedica în întregime slujirii lui Dumnezeu.

Citește și: Rugăciunea sfântă către Sfântul Părinte Arsenie Boca

Astfel, Melania și Alpinian au decis să-și împartă întreaga avere săracilor, bisericilor și mănăstirilor. Au călătorit în numeroase țări și cetăți, făcând pretutindeni danii și sprijinind comunitățile creștine.

În peregrinările lor, i-au vizitat pe părinții pustiei egiptene, de la care au primit îndrumare duhovnicească și s-au zidit sufletește prin convorbirile cu acești mari nevoitori ai credinței.

Viața Sfintei Cuvioase Melania a fost una de aspră nevoință. Postea foarte strict, avea o rânduială neîntreruptă de rugăciune și citea în mod constant, în întregime, Sfintele Scripturi. Ajungând la Alexandria, ea și Alpinian au primit binecuvântarea Sfântului Chiril, după care au pornit spre Ierusalim.

Aici s-au stabilit la Muntele Măslinilor, unde Melania a trăit vreme de paisprezece ani într-o peșteră, ducând o viață de profundă asceză.

În același loc, Sfânta Cuvioasă Melania a întemeiat o mănăstire de bărbați și una de femei, devenind povățuitoare duhovnicească pentru mulți monahi și credincioși. Mai târziu, la chemarea unei rude, a călătorit la Constantinopol, unde a reușit să-l convertească la credința creștină pe senatorul păgân Volusian.

După această misiune, s-a întors la Muntele Măslinilor, locul nevoințelor sale, unde a trecut la Domnul în anul 439, lăsând în urmă un exemplu luminos de credință, smerenie și jertfelnicie.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri