Află ce sărbătoare este în Calendarul Ortodox pe 4 decembrie 2024! Această mare Sfântă a fost ucisă cu sabia chiar de către tatăl ei
Pe 4 decembrie 2024, în Calendarul ortodox este sărbătorită Sfânta Varvara, o muceniță deosebit de venerată în tradiția ortodoxă, ale cărei marturii și fapte au rămas un exemplu de credință neclintită și curaj.
Sfânta Varvara a trăit în timpul împăratului roman Maximian (284-305 d.Hr.), în orașul Heliopolis din Siria, și a suferit martiriul pentru credința în Hristos, devenind simbol al iubirii necondiționate pentru Dumnezeu.
Viața Sfintei Varvara
Sfânta Varvara era fiica unui mare dregător roman, pe nume Dioscor, care, din dorința de a o proteja de privirile lumii, a închis-o într-un turn. Dioscor, un om păgân, credea că frumusețea fiicei sale ar putea atrage atenția și ar putea periclita statutul său. Însă, în ciuda izolării, Sfânta Varvara nu s-a lăsat intimidată și a continuat să-L slujească pe Dumnezeu, vestind adevărul despre învățăturile Creștinismului.
Ea le-a povestit pazitoarelor sale despre pericolele idolatriei, spunându-le: „Zeii pe care îi cinstește tatăl meu sunt făcuți de mâini omenești. Pe cei de aur și de argint i-au făcut zlatarul (argintarul), iar pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit țeslarul. Deci, cum acei zei făcuți au putut zidi această luminată înălțime cerească și o frumusețe ca aceasta pământească, neputând ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?”
Astfel, învățăturile Sfintei Varvara reflectau o profundă înțelegere a unui Dumnezeu viu și adevărat, care nu poate fi reprezentat de idolii făcuți de mâini omenești.
Un moment esențial din viața Sfintei Varvara este legat de o discuție cu tatăl ei, care poruncise lucrătorilor să construiască doar două ferestre în baia palatului. Sfânta Varvara, însă, a insistat ca aceștia să facă trei ferestre, explicându-le lucrătorilor că cele trei ferestre simbolizează Sfânta Treime.
În momentul în care tatăl său a întrebat-o despre această alegere, ea i-a răspuns cu curaj și înțelepciune: „Mai bine este să fie trei decât două, căci tu, părintele meu, ai poruncit să se facă două ferestre în chipul celor doi luminători cerești – soarele și luna, iar eu am poruncit ca să se facă și a treia în chipul luminii celei întreite, pentru că trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negraite, celei neapuse și celor neinserate, care luminează pe tot omul ce vine în lume."Această mărturisire a Sfintei Varvara privind Sfânta Treime a fost o adevărată provocare pentru tatăl său, care, orbit de ură față de creștinism, a decis să o pedepsească cu moartea.
Citește și: Povestea lui Moș Nicolae. În fiecare an ne amintește că magia Crăciunului începe cu faptele bune
Martiriul Sfintei Varvara
Sfânta Varvara a refuzat să se închine idolilor, iar tatăl său, Dioscor, fiind furios din cauza mărturisirii ei creștine, a hotărât să o omoare.
Sfânta Varvara a fost ucisă cu sabia chiar de către tatăl ei, într-un act de cruzime fără milă.
Ocrotitoarea minerilor
În tradiția populară, Sfânta Varvara este considerată și ocrotitoarea minerilor, fiind adesea sărbătorită în special în regiunile unde activitățile de minerit sunt o tradiție veche.
De asemenea, în multe zone din România, 4 decembrie este marcată de obiceiuri și tradiții, cum ar fi pregătirea unor bucate speciale și organizarea de slujbe religioase dedicate acestei mari sfinte.Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.