Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 6 iunie 2026?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 6 iunie 2026!

În Calendarul ortodox, pe 6 iunie 2026, este prăznuit Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou.

Cine a fost Sfântul Ilarion cel Nou?

Sfântul Ilarion cel Nou s-a născut în jurul anului 773, într-o familie de creștini dreptcredincioși. La vârsta de 20 de ani a ales viața monahală și a intrat în Mănăstirea Xirochipiu din Constantinopol. Dorința sa de desăvârșire duhovnicească l-a purtat mai târziu la Mănăstirea Dalmat, unde avea să devină stareț.

El a fost ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul și a urmat exemplul de viață al Sfântului Ilarion cel Mare, al cărui nume l-a purtat cu cinste. Prin ascultare, smerenie și nevoință, Sfântul Ilarion a devenit una dintre personalitățile importante ale monahismului bizantin.

În anul 813, pe vremea împăratului Leon Armeanul, Sfântul Ilarion s-a ridicat împotriva politicii iconoclaste care respingea cinstirea icoanelor. Curajul său de a-l mustra pe împărat pentru această atitudine i-a adus numeroase suferințe și persecuții.

Pentru apărarea credinței ortodoxe, sfântul a fost supus la chinuri și întemnițări. Tradiția consemnează că Leon Armeanul a avut un sfârșit tragic, fiind ucis de propriile gărzi chiar în locul din biserică unde aruncase la pământ icoana Mântuitorului.

Citește și: Rugăciuni pentru sănătate. 3 rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli și aducătoare de sănătate în viața ta și a familiei tale

După moartea împăratului, la conducerea imperiului a venit Mihai al II-lea, care a dispus eliberarea celor întemnițați pentru apărarea sfintelor icoane. Totuși, încercările Sfântului Ilarion nu aveau să se încheie aici.

În timpul domniei împăratului Teofil, cunoscut pentru continuarea politicii iconoclaste, Sfântul Ilarion cel Nou a fost exilat pe insula Afusiei. A rămas acolo până la urcarea pe tron a împărătesei Teodora, cea care a restabilit cultul icoanelor în Biserică.

În anul 843, la Constantinopol, a fost convocat un sinod care a reafirmat învățătura ortodoxă privind cinstirea icoanelor. Hotărârile acestuia sunt pomenite și astăzi în prima duminică din Postul Mare, cunoscută sub numele de Duminica Ortodoxiei.

După încetarea persecuțiilor, Sfântul Ilarion s-a întors la Mănăstirea Dalmat, unde și-a continuat viața de rugăciune și îndrumare duhovnicească. A trecut la Domnul la vârsta de aproximativ 70 de ani.

Troparul Sfântului Ilarion cel Nou

„Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.”


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri