Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 9 august 2026?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 9 august 2026!

Pe 9 august 2026, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Matia, cel ales de Dumnezeu să ocupe locul rămas liber în rândul celor doisprezece Apostoli, după trădarea și moartea lui Iuda Iscarioteanul.

Cum a fost ales Sfântul Apostol Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul

După Înălțarea Domnului la cer, Apostolii au hotărât ca locul rămas vacant în urma căderii lui Iuda Iscarioteanul să fie ocupat de un ucenic care L-a urmat pe Mântuitorul încă de la începutul activității Sale.

Potrivit Sfântului Evanghelist Luca, au fost propuși doi bărbați vrednici: Iosif, numit Barsaba, zis și Iustus, și Matia. După rugăciune, Apostolii au tras la sorți, iar alegerea a căzut asupra lui Matia.

În Sfânta Scriptură este consemnat:

„Și au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Iustus, și pe Matia. Și, rugându-se, au zis: «Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arată pe care dintre aceștia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri și al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui».

Și au tras la sorți; și sorțul a căzut pe Matia; și el s-a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli” (Fapte 1:23-26).

Prin această alegere, numărul celor doisprezece Apostoli a fost completat, iar Sfântul Matia a devenit unul dintre cei mai importanți vestitori ai Evangheliei.

Citește și: Rugăciune pentru părinți: Aduce sănătate, zile senine și suflet împăcat

Viața Sfântului Apostol Matia

Sfântul Matia s-a născut în Betleem, făcând parte din tribul lui Iuda. Încă din tinerețe a studiat Cărțile Legii sub îndrumarea Sfântului și Dreptului Simeon, cel care L-a întâmpinat pe Pruncul Iisus la Templu.

Înainte de a fi ales între cei doisprezece Apostoli, Matia făcea parte din grupul celor șaptezeci de ucenici trimiși de Mântuitorul să propovăduiască Evanghelia. Datorită credinței și devotamentului său, a fost considerat vrednic să ocupe locul rămas liber după trădarea lui Iuda.

După Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Matia a desfășurat o amplă activitate misionară. Tradiția Bisericii spune că a vestit Evanghelia în Iudeea, Macedonia și Etiopia, chemând numeroși oameni la credința în Hristos.

Există însă mai multe tradiții cu privire la ultimele sale călătorii misionare. Unele izvoare afirmă că a primit moarte martirică în Etiopia, în timp ce alte documente susțin că s-a întors din Etiopia în Macedonia și apoi în Iudeea, unde și-a continuat lucrarea apostolică.

Potrivit tradiției, Sfântul Matia a fost adus înaintea arhiereului Anania, fiind acuzat că propovăduiește pe Iisus Hristos ca Mesia și Mântuitor.

Refuzând să renunțe la credința sa, Apostolul a fost condamnat la moarte prin lovire cu pietre. După ce a fost ucis astfel, iudeii i-au tăiat capul cu securea, pentru ca moartea sa să pară o executare conform legii romane, rezervată celor considerați răzvrătiți împotriva Cezarului, și nu o pedeapsă pentru credința în Hristos.

Astfel, Sfântul Apostol Matia și-a pecetluit mărturisirea prin jertfa supremă, devenind unul dintre marii mucenici ai creștinismului.

Unde se află moaștele Sfântului Apostol Matia

Tradiția spune că, în anul 324, împărăteasa Elena a adus moaștele Sfântului Apostol Matia la Roma. O parte dintre acestea au fost trimise ulterior la Trier, cel mai vechi oraș din Germania.

În urma unor lucrări de restaurare, relicvele au fost descoperite și mutate în biserica fostei abații benedictine care poartă numele Sfântului Apostol Matia.

Astăzi, acest lăcaș este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale Bisericii Romano-Catolice.

Există și alte tradiții care susțin că o parte dintre moaștele Sfântului Matia s-ar afla în actuala Georgie. Această ipoteză este pusă în legătură cu unele interpretări istorice potrivit cărora denumirea de „Etiopia” din izvoarele vechi ar putea desemna, în anumite contexte, regiuni aflate în estul Georgiei de astăzi.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri