Pe 9 noiembrie, în Calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Nectarie Taumaturgul, un sfânt deosebit, cunoscut pentru viața sa de nevoință, harul vindecător și minunile săvârșite. Această zi este o ocazie de a-i adresa rugăciuni de mulțumire și de ajutor pentru cei aflați în suferință, în special pentru cei care se confruntă cu boli grave, având în vedere faima sa de vindecător de cancer și alte afecțiuni dificile.

Viața Sfântului Nectarie

Sfântul Nectarie s-a născut pe 1 octombrie 1846, în orașul Silivria, situat în provincia Tracia din nordul Greciei, sub numele de Anastasie. De tânăr, și-a dorit să urmeze o viață dedicată lui Dumnezeu, iar la vârsta de 14 ani s-a îndreptat spre Constantinopol pentru a-și continua studiile. După ce a lucrat ca pedagog în insula Chios, în anul 1866, la 27 de ani, a ales să îmbrățișeze monahismul, luând numele de Lazar la Mănăstirea Nea Moni. În scurt timp, el a fost hirotonit diacon și a primit numele de Nectarie.

După ce a absolvit Facultatea de Teologie din Atena în 1885, Sfântul Nectarie a plecat în Egipt, unde a slujit ca preot la Biserica "Sfântul Nicolae" din Cairo. În 1889, a fost hirotonit mitropolit onorific de Pentapolis de către patriarhul Sofronie al Alexandriei. Totuși, din cauza unor acuzații false, a fost exilat în Grecia în 1890, unde, după retragerea sa din funcția de conducător al Seminarului Teologic Ortodox Rizarios, a întemeiat Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina, locul care avea să devină centrul vieții sale

de rugăciune și vindecare.

Sfântul Nectarie a suferit o boală grea — cancer — timp de un an și jumătate înainte de a adormi în Domnul pe 8 noiembrie 1920. Moartea sa, în ciuda suferinței trupești, nu a împiedicat minunile pe care le-a săvârșit și care continuă și astăzi să fie dovedite prin intermediul moaștelor sale.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”- stirileprotv.ro

Calendar ortodox noiembrie 2024

Calendar ortodox noiembrie 2024

[Sursa foto: Patriarhia Română]

Citește și: De ce se face coliva la morți: semnificație, istorie și simbolismul său în credința ortodoxă

Minunile și Canonizarea Sfântului Nectarie

În ciuda morții sale din cauza cancerului, Sfântul Nectarie a fost cunoscut de-a lungul vremii pentru puterea sa de a vindeca boala și de a săvârși minuni. Trupul său a rămas neputrezit după moarte, iar din mormântul său a izvorât mir, o dovadă a sfințeniei sale. În 1953, moastele sale au fost scoase din mormânt și așezate într-o biserică din Mănăstirea Sfânta Treime din Eghina, iar în 1961 a fost canonizat ca sfânt, ziua de 9 noiembrie fiind stabilită drept ziua sa de prăznuire.

Moaștele Sfântului Nectarie

Moaștele Sfântului Nectarie sunt foarte venerate și sunt păstrate în mai multe locații din întreaga lume, inclusiv în România. În țara noastră, creștinii pot veni să se închine la moaștele sfântului la:

  • Mănăstirea Radu Vodă din București (unde se află particele din moaștele sale din 2002);
  • Biserica "Sfântul Nectarie" din Iași, care deține o particică din moaștele sfântului din 2006;
  • Paraclisul Mănăstirii "Maica Domnului- Bucuria neașteptată" din Mănăstirea rupestră Sinca Veche, județul Brașov, care a primit moaște de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos;
  • Mănăstirea Putna, Schitul "Sfinții Ioan și Nectarie" din Brădetu, județul Argeș și multe altele, inclusiv biserici și spitale din diverse orașe din România, precum Galați, Sibiu și Suceava.

Citește și: Rugăciune către Sf. Nectarie: Aduce alinare sufletească și vindecare trupească

De asemenea, moaștele sale sunt păstrate și în afacerea României, în Mănăstirea Sfânta Treime din Eghina (Grecia), locul său de odihnă, și în Biserica Sfântul Nectarie din Charlotte, Carolina de Nord (SUA).

Minunile Sfantului Nectarie

Numeroase minuni sunt atribuite Sfântului Nectarie, multe dintre ele având loc după moartea sa. Un exemplu semnificativ de minune a fost înregistrat la Mănăstirea Sfânta Treime din Eghina, atunci când o vestă a sfântului a fost plasată pe patul unui paralitic, care s-a ridicat și a început să meargă. În România, un alt caz minunat a avut loc când o batrânică din Brașov a adus hainuțele nepotelului ei bolnav de cancer, iar acestea au fost miruite cu ulei de la candela de lângă moaștele Sfântului Nectarie. La spitalul Fundeni, medicii au constatat că tumoarea dispăruse complet, fără a fi nevoie de operație.

Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro

Citeste si: Adevărul despre iubirea dintre Maia Morgenstern și Claudiu Istodor! De ce au fost despărțiți timp de 21 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si