EURO 2024 a început vineri seara cu meciul spectaculos dintre Germania și Scoția, iar noua ediție a Campionatului European vine cu schimbări de regulament. Vor fi meciuri mai scurte decât la Cupa Mondială din Qatar, se vor da cartonașe galbene pentru dialogul cu arbitrul, iar deciziile VAR sunt explicate pe ecranele uriașe de pe stadion.
Euro 2024 vine cu câteva noi modificări ale regulilor de arbitraj, pentru a ajuta fanii să înțeleagă deciziile și pentru a accelera jocul, scrie The Standard.
Mai puține meciuri de 100 de minute
Oficialii de la Euro 2024 nu vor încerca să aplice aceleași reguli privind timpul de oprire care au fost în vigoare pentru Premier League sezonul trecut și Cupa Mondială din Qatar2022.
Ne amintim că la Campionatul Mondial arbitrii au fost instruiți să adauge timpul exact pierdut la momente precum celebrarea golurilor și înlocuirile, situație care a dus la meciuri cu o durată medie de peste 100 de minute.
UEFA intenționează să rămână cu abordarea pe care a folosit-o pentru meciurile din Liga Campionilor sezonul trecut, unde arbitrii se concentrau pe accelerarea reluării jocului în loc să adauge mai mult timp de oprire.
EURO summers 😍 @adidasfootball| #adidasNTF pic.twitter.com/ZHQjAIR4pf
— UEFA EURO 2024 (@EURO2024) June 14, 2024
Doar căpitanii au voie să discute cu arbitrul
UEFA a informat jucătorii și antrenorii prezenți la EURO 2024 că numai căpitanul sau un jucător de teren desemnat de căpitan, dacă acesta este portar, va avea voie să vorbească cu arbitrul pe teren.
Ceilalți jucători trebuie să păstreze distanța și vor fi avertizați cu cartonașe galbene dacă îi înconjoară pe arbitri atunci când contestă decizii.
Arbitrilor li s-a spus să aibă un dialog mai deschis cu căpitanii cu privire la motivul pentru care se iau decizii ca parte a noului ghid, care este conceput pentru a limita protestele și pentru a îmbunătăți imaginea jocului.
Spectatorii, acces la deciziile VAR
Fanilor li s-a promis că vor primi explicații VAR mai detaliate ca parte a schimbărilor din arbitrajul la EURO 2024.
Ecranele mari din teren vor fi folosite pentru a explica deciziile și pentru a oferi mai multe detalii cu privire la motivul pentru care un arbitru a schimbat o decizie.
UEFA a promis că va oferi mai multe explicații, cum ar fi explicarea modului în care brațul unui jucător ar fi putut fi într-o poziție nefirească atunci când a comis henț.
View this post on Instagram
Un alt detaliu interesant: tehnologia din cricket va fi folosită la turneul european, pentru a știi cu certitudine dacă mingea atinge un jucător sau nu.
Un microcip de detectare a mișcării din minge va furniza date precise cu privire la faptul dacă un jucător a atins mingea sau nu, ceea ce ar putea fi vital în determinarea situațiilor de henț sau offside.