Ce scrie presa internațională la moartea lui Ion Iliescu. "A fost venerat de mulți români și după retragerea din politică"

Vestea morții lui Ion Iliescu, primul președinte al României după căderea comunismului, a fost preluată rapid și de presa internațională.

Agenția Associated Press amintește despre acuzațiile de crime împotriva umanității care i s-au adus lui Ion Iliescu în dosarele procurorilor români. "Ion Iliescu, primul președinte ales în mod liber al României după căderea comunismului în 1989, care ulterior s-a confruntat cu acuzații de crime împotriva umanității pentru rolul său în revoluția sângeroasă din 1989, a murit. Avea 95 de ani", scrie APNews.

AP: 862 de români au murit la Revoluție "după ce Iliescu a preluat puterea"

Jurnaliștii AP mai spun că "Ion Iliescu deținea autoritatea militară de facto în timpul revoltei anticomuniste" și a preluat puterea după ce dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena au fost executați pe 25 decembrie 1989.

"Peste 1.100 de oameni au murit în timpul revoltei, dintre care 862 după ce Iliescu a preluat puterea. El a negat în repetate rânduri orice faptă ilegală", arată sursa citată.

Reales de două ori, în 1992 și 2000, Iliescu se retrăsese în mare parte din viața publică până în 2017. În ultimii ani, sănătatea sa se deteriorase. În 2019, a fost supus unei operații pe cord și a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în iunie.

Spitalul din București, unde Iliescu primea tratament medical din 9 iunie, a anunțat marți că acesta a murit la ora 15:55, ora locală, după ce medicii „au depus toate eforturile pentru a-i oferi îngrijirea și tratamentul necesare”.

AFP: A fost considerat multă vreme "Tătucul" în România

Agenția France Press tratează pe larg profilul fostului președinte al României, amintind că a studiat la Moscova și a fost văzut mult timp ca "Tăticuțul" poporului după revoluția din 1989. 

"Fostul președinte al României, Ion Iliescu, care a murit marți la vârsta de 95 de ani, a fost considerat mult timp „micuțul tată” al României, dar s-a confruntat cu acuzații pentru rolul său în tranziția haotică a națiunii est-europene de la comunism la democrație", scrie AFP, potrivit France 24

.

Agenția franceză de presă amintește despre anchetele privind rolul lui Iliescu în violențele din timpul căderii comunismului, care au dus la peste 850 de morți și l-au adus sub acuzația de crime împotriva umanității.

Este menționat și trecutul controversat al lui Iliescu care a ajuns inclusiv ministru în regimul comunist, dar fostul dictator Nicolae Ceaușescu l-a marginalizat ulterior.

"Ion Iliescu ajuns la putere în timpul revoltei anticomuniste din decembrie 1989, care l-a răsturnat pe Ceaușescu, în circumstanțe care rămân neclare, devenind liderul autoproclamat al Frontului Salvării Naționale, un organ de guvernare interimar".

Iliescu a obținut apoi o victorie zdrobitoare în primele alegeri democratice ale țării, în mai 1990, amintește AFP.

A fost reales pentru un mandat de patru ani în 1992, dar a fost învins la urne în 1996, doar pentru a reveni la putere în 2000 pentru un al treilea mandat- cel mai mare permis de Constituție. În timpul acestui ultim mandat, România a aderat la NATO în 2004 și a semnat tratatul de aderare la Uniunea Europeană, aderarea intrând în vigoare în 2007.

Fostul absolvent al Universității din Moscova a continuat să fie venerat și după retragerea din politică de foarte mulți români, în special în regiunile rurale sărace.

Sfaturile sale au contat în continuare atunci când Partidul său Social Democrat- succesorul Frontului Salvării Naționale- s-a confruntat cu decizii majore.

"Iliescu era un om al dialogului și deloc conflictual. Prefera să convingă oamenii decât să dea ordine”, a declarat pentru AFP sociologul Vasile Dancu, un social-democrat care îl cunoștea bine pe Iliescu.

El a spus că unul dintre cuvintele preferate ale fostului președinte era acela de „consens”.

Publicația britanică  BBC News  amintește despre momentul neelucidat al Mineriadelor din anii 1990 care au dus la condamnarea internațională a regimului politic de la București. 

Postul american Radio Free Europe menționează că fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost unul dintre cei mai influenți, dar și controversați lideri politici ai României postcomuniste.

"Adorat și repudiat în același timp, Iliescu a fost unul dintre cei mai controversați politicieni din perioada democratică care a urmat răsturnării dictatorului Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989", notează RFE/Radio Liberty.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri