
1 din 2 | Ce se întâmpla cu soldații ruși pe frontul din Ucraina, în timp ce Putin ținea discursul de Ziua Victoriei

2 din 2 | Vladimir Putin la ceremonia de Ziua Victoriei
În realitate, pe fronul din Ucraina, Rusia este departe de imaginea puterii pe care Putin a pus-o în scenă azi în Piaţa Roşie. Cadavrele soldaților ruşi sunt strânse cu camioanele din Ucraina, chiar de cei pe care s-au dus să-i cucerească.
Armata rusă a pierdut un sfert dintre militarii cu care au plecat la luptă, mii de tancuri şi blindate, avioane dar şi mai multe nave. Însă, Vladimir Putin nu renunţă. Chiar în timpul paradei de Ziua Victoriei, soldații săi au atacat Odessa.
La mai puțin de o mie de kilometri distanţă de Piaţa Roşie din Moscova, imaginea puterii pe care Vladimir Putin a prezentat-o astăzi este cu totul alta.
Acum avem 40 de cadavre. Aşteptăm să vedem ce vrea Federaţia Rusă (să facă cu ei, n.r.) sau ordine de la guvernul nostru.
Citeste si: Ambasadorul Rusiei a fost stropit cu vopsea roșie la Varșovia. Incidentul a avut loc de Ziua Victoriei
În fiecare zi, de pe frontul din Ucraina sunt adunate sute de trupuri neînsuflețite ale rușilor. Despre alţi militari ai Kremlinului ucişi în lupte nu se ştie însă nimic.
Ucraineni spun despre ruși că sunt o teroare pentru ei:,, Trag în noi. Ne terorizează. Cred că aceşti câini ar trebui să moară precum câinii".
Soldații ruși atacau Odessa chiar în timpul discursului lui Vladimir Putin
Sunt vieţi pierdute care din nefericire nu afectează în niciun fel decizia lui Vladimir Putin. Liderul de la Kremlinnu nu își dorește să renunţe. Chiar în timpul ceremoniei oganizate cu ocazia Zilei Victoriei, sărbătorită în Rusia în fiecare an pe data de 9 mai, soldații ruși efectuau un ataca asupra orașului port Odessa.
Vladimir Putin la ceremonia de Ziua Victoriei
Citeste si: Noi semne ale bolii lui Vladimir Putin. Ce a făcut în timpul paradei militare de la Moscova
Rachete Onyx, lansate din Crimeea, regiune care a fost anexată ilegal, au căzut în mai multe zone din oraşul ucrainean. În timpul bombardamentului, în Odessa se afla şi preşedintelele Consilului European, Charles Michel, pentru a marca Ziua Europei. Este teafăr şi le promite ucrainenilor că Europa este alături de ei.
De asemenea, Odessa a fost ţinta asupra căreia ruşii şi-au revărsat furia în tot acest weekend.
Citeste si: Emmanuel Macron spune că vrea pace în Ucraina fără „umilirea” Rusiei
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.