Ce se va intampla de-acum cu elevii scutiti de orele de educatie fizica? Este decizia ministrului Educatiei
Printr-o hotarare a ministrul Educatiei, elevii care sunt scutiti medical de orele de educatie fizica nu vor mai sta degeaba.
Elevii cu probleme medicale vor practica sahul in timpul in care colegii lor fac sport, se arat intr-un comunicat al Federatiei Romane de Sah, scrie Agerpres.
“Anuntam, cu satisfactie, faptul ca introducerea sahului in sistemul romanesc de invatamant are o noua componenta. Ne referim la faptul ca elevii scutiti de efort la orele de educatie fizica vor face sah. Legat de acest subiect, ministrul Educatiei Nationale, profesorul universitar Valentin Popa a raspuns luni favorabil solicitarii formulate in acest sens de Sorin Iacoban, presedintele Federatiei Romane de Sah, si Ionut Dobronauteanu, presedinte adjunct al Federatiei Europene de Sah.
Reamintim,
Prin intermediul programului intitulat „Educatie prin sah”, 500 de scoli din intreaga tara au primit 5.000 de seturi de sah, precum si manuale. Exista deja programe scolare pentru primii doi ani de studiu aprobate de catre Ministerul Educatiei Nationale.