Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a declarat, duminică, la finalul CE din Franţa, că este supărată că nu a putut juca în cele două meciuri de la Paris din cauza accidentării, dar că va reveni, pentru că asta ştie să facă cel mai bine în momentele grele.
”Am rămas lângă echipă, pentru că am crezut că va fi important pentru ele că sunt acolo şi cred că a contat. Sunt mândră de ele, de acest loc 4. Nu e vorba doar să fii pe teren, ci şi despre energia şi spiritul echipei. Am vrut mult să joc semifinala, ne-am bucurat să fim la Paris, dar nu am putut. Atât s-a putut în aceste trei zile aici.
Ce spune Cristina Neagu, după ce naționala de handbal feminin a pierdut finala mică de la Paris
Handbalista a vorbit şi despre cum se simte în urma accidentării din meciul cu Ungaria, care a fost urmată de un diagnostic trist pentru cariera sa: ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept.
”Sunt supărată, am dureri, urmează să merg acasă, să mă operez, să fac recuperarea şi sper să revin şi să fiu o jucătoare la fel de bună, poate chiar mai puternică.
Este foarte greu să stai pe margine. Poate ar trebui ca EHF să se gîndească la un alt sistem, să nu mai fie atâtea accidentări şi atâta obosealaă. Foarte multe jucătoare şi-au rupt ligamentele. Putem doar să ne plângem, să spunem ce ne doare, dar EHF trebuie să decidă, noi nu putem face mai mult ca jucătoare. Cred că accidentarea s-a petrecut şi din cauza suprasolicitării, am jucat foarte mult în ultimul an, aici în competiţie, am avut cele mai multe minute jucate până la momentul accidentării.
Dorinţa a fost foarte mare, poate şi de-asta am rămas pe teren, am vrut să ajut echipa până la sacrificiul suprem. M-am simţit obosită la mai multe meciuri de la acest turneu, însă adrenalina, emoţiile, competiţia m-au făcut să merg mai departe până corpul mi-a cedat. Mi-e foarte greu, dar sunt puternică psihic, probabil că asta m-a făcut să ajung unde am ajuns şi să revin din accidentările grave pe care le-am avut.
Ce spune Cristina Neagu, după ce naționala de handbal feminin a pierdut finala mică de la Paris
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă duminică, la Paris, de reprezentativa Olandei, scor 24-20 (15-8), în finala mică a Campionatului European.
sursa foto: News