Ce spune Politia Capitalei in legatura cu incidentul din statia de metrou Costin Georgian, cand Magdalena Serban a incercat sa arunce o tanara in fata trenului
Politia Capitalei a oferit explicatii privind tentativa de crima din statia de metrou ConsTIN Georgian, cand Magdalena Serban a incercat sa arunce o fata in fata metroului.

„Ora 16:46, angajata Metrorex ne suna la dispecerat. Colegul meu i-a zis sa se duca la politia metroului. Intre orele 17:45-18:00, persoana vatamata este preluata la audiere, activitatile se concentreaza pe identificarea agresoarei. Mentionez faptul ca in statia Costin Georgian sunt 22 de astfel de camere, dintre care una singura a surprins momentul.
Pe tot timpul audierilor, s-a incercat identificarea ei. In timpul acestor activitati a fost anuntata fapta de la statia de metrou Dristor 1. Imediat dupa ora 20:00 a fost declansata ivestigatia cu privire la crima de la Dristor 1. S-a dispus Metrorexului sa incetineasca toate trenurile la intrarea pe peron. Totodata, ulterior, au fost difuzate prin mass-media cele mai clare imagini cu agresoarea.
Tin sa multumesc celor din mass media, tuturor cetatenilor Capitalei si sa le transmit ca toate acele informatii au fost verificate, ulterior reusindu-se in cursul noptii, in jurul orei 12:00, identificarea si prinderea acesteia. Mentionez ca nu pe baza informatiilor primite de la cetateni a fost prinsa. Dar i-am simtit pe cetateni aproape si am depasit acest moment greu impreuna.
Multe aspecte ar fi trebuit luate in discutie, pentru a preveni fapta de omor. In realitate, politistul care s-a dus la Costin Georgian si-a facut treaba si a urmat toate procedurile. Totul dureaza, acele imagini nu sunt ale politiei, ci ale Metrorexului. Avem acces, dar sa cauti in 22 de camere, sa fixezi locul, sa incerci sa obtii din imagini fizionomia acestei persoane...totul dureaza. Colegii mei au actionat corect, conform procedurilor”, a declarat chestorul de Politie Nicu Dragos.





