Robert Prevost, cardinal american, a fost ales al 267-lea papă. Acesta și-a ales numele pontifical de Papa Leon al XIV-lea. Mulți îl aseamănă cu Papa Francisc, care a refuzat orice formă de venit personal pe toată durata pontificatului său, și se așteaptă ca la rândul lui, Papa Leon al XIV-lea să refuza salariul.
Un aspect foarte important este că Papa, capul suprem al Bisericii Catolice, nu primește un salariu tradițional. În schimb, venitul său, care constă în cazare, hrană și transport, la servicii medicale și securitate, este asigurat de Vatican.
Ce venit va încasa Papa Leon al XIV-lea din partea Vaticanului
Din punct de vedere tehnic, papa ar putea avea dreptul la un salariu modest, care estimat la aproximativ 2.500 de euro pe lună.
Deși salariul este unul modest și rămâne la alegerea fiecărui papă dacă îl acceptă sau nu, Vaticanul se ocupă de toate cheltuielile financiare ale papei, cum ar fi cazarea, hrana, transportul, serviciile medicale și securitatea.
Locuința papei pe timpul pontificatului este, tradițional, opulentul Palat Apostolic. Papa Francisc a ales, în schimb, rămână în reședința simplă Domus Sanctae Marthae din incinta Vaticanului.
În ciuda faptului că Papa Francisc a refuzat salariul, averea netă a acestuia, care include accesul la bunurile papale și serviciile finanțate de Vatican, se situează în jurul a 14 milioane de euro.
Papa Leon al XIV-lea, asemănat cu Papa Francisc în ceea ce privește compasiunea și bunătatea, va renunța, cel mai probabil, la salariul tradițional, precum a făcut-o și predecesorul său.