Cel puţin şapte morţi şi 94 de răniţi în centrul Chinei, în urma unei explozii

Cel puţin şapte morţi şi 94 de răniţi în centrul Chinei, în urma unei explozii

Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar alte cel puţin 94 de persoane au fost spitalizate luni, în urma unei explozii violente, în centrul Chinei, au anunţat autorităţile, iar o publicaţie evocă un "depozit ilegal de explozivi", relatează AFP şi Reuters.

Deflagraţia "a avut loc către ora (locală) 14.00 (9.00, ora României), într-o baracă de şantier din tablă şi a avariat imobile din jur", a anunţat într-un mesaj postat pe contul oficial de microblogging Primăria din Yulin, unoraş în provincia Shaanxi.

" Până în prezent, 94 de persoane au fost spitalizate, iar şapte au deceda t", a precizat municipalitatea în legătură cu acest incident care s-a petrecut în cartierul Fugu.



Patru dintre răniţi erau internaţi la terapie intensivă, potrivit agenţiei China Nouă, citată de Reuters.
Imagini şi înregistrări video publicate de presa oficială surprind zone învecinate devastate, geamuri sparte la mai multe etaje ale unor clădiri, un fum dens gri care învăluie străzile şi persoane însângerate, unele culcate pe jos.

Un spital aflat în apropiere a fost grav avariat, a precizat agenţia China Nouă, citată de AFP.


Câţiva zeci de pompieri au fost trimişi la locul exploziei, în căutarea unor eventuali supravieţuitori între dărâmături, potrivit agenţiei chineze.

Municipalitatea din Yulin a subliniat luni seara că operaţiuni de salvare continuau.

Cauzele exploziei erau necunoscute, însă locuitori au declarat pentru ziarul local Huashang Bao că deflagraţia are "legătură cu depozitarea ilegală de explozivi".

Accidentele industriale sunt frecvente în China, unde reglementările în domeniul securităţii sunt uneori ignorate sau verificat în mod extrem de lejer.


În august 2015, o serie de explozii ale unor produse chimice, în portul Tianjin (nord), au devastat un cartier rezidenţial şi au omotât cel puţin 165 de oameni.

De asemenea, unele persoane detonează substanţe explozive încercând astfel să-şi exprime nemulţumirea faţă de conflicte implicând terenuri.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri