Centrala nucleară de la Cernavodă, oprită complet de joi. Nivelul Dunării a ajuns la un nou minim istoric
Centrala nucleară de la Cernavodă o să fie oprită complet, iar procedurile tehnice în acest sens au început deja. O decizie concretă este așteptată mâine.
Deși s-au făcut lucări pentru a se menține nivelul fluviului, debitul Dunării la intrarea în țară este sub 1400 de metri cubi pe secundă, ceea ce nu mai face posibilă funcţionarea în siguranţă a reactorul 2.
Astfel, după ce nivelul apei de la Cernavodă a ajuns miercuri la minus 233 de centimetri, după o scădere de patru centimetri, Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă o să fie controlat în cursul zilei de joi, 13 august, potrivit programului publicat de Transelectrica.
Citește și: Ce a mai ieșit la suprafață din Dunăre, după scăderea dramatică a apei. Un pod roman, puțin cunoscut
Potrivit datelor Transelectrica, reducerea puterii reactorului o să înceapă joi, la ora 08:00, și o să se desfășoare treptat pe parcursul a trei ore. În timpul primei etape, între orele 08:00 și 09:00, puterea activă va fi redusă de la 678 MW la 420 MW.
Desincronizarea Unității 2 de la Sistemul Energetic Național este programată pentru ora 11:00. Potrivit tabelului Translectrica cu privire la grupurile energetice cu o putere mai mare de 100 MW, reactorul 2 ar urma să fie oprit de joi, 13 august, până în 30 august, la ora 23:59.
Precizăm că Unitatea 2 are o putere instalată de 706,5 MW și puterea maximă disponibilă netă este de 650 MW.Reactorul este oprit upă ce debitul Dunării la intrarea în România a ajuns marți la aproximativ 1370 de metri cubi pe secundă, un nou minim istoric, iar valorile reduse afectează alimentarea centralei cu apa tehnologică necesară sistemelor de răcire.
„Unitatea 2 de la centrala de Cernavodă, în momentul de față, este în funcțiune în parametrii normali, fără probleme de funcționare.
Decizia noastră de a opri joi, 13 august, la ora 7:00 dimineața, în mod controlat, este legată de nivelul în Dunăre și de prognoza de scădere. De la -230 cm, ajunge la -233 de cm pe 13 august. Asta se transformă într-un nivel de aspirație a pompelor de 1,85 m, care nu ne mai permite funcționarea în condiții normale. Nu vorbim de probleme de securitate nucleară, nu suntem în avarie, nu suntem în urgență.