Chestorul Liviu Vasilescu a fost numit şef al Poliţiei Române, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, la propunerea ministrului de Interne.
Potrivit deciziei premierului, care a fost publicată în Monitorul Oficial de miercuri, numirea a avut loc la propunerea ministrului Afacerilor Interne.
"Începând de la intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Liviu Vasilescu se numeşte în funcţia de inspector general cu rang de secretar de stat al Inspectoratului General al Poliţiei Române", scrie în document.
Citeste si: Trump, despre corupţia din România: Preşedintele Iohannis face o treabă foarte bună
În aprilie 2018, IGPR anunţa că chestorul de poliţie Liviu Vasilescu, director al Direcţiei Operaţiuni Speciale, a preluat, "cu acordul său", funcţia de director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
”Menţionăm că acestea sunt funcţii echivalente, iar mutarea s-a realizat în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare”, preciza atunci IGPR.
Citeste si: Cazul Caracal- Fiica lui Gheorghe Dincă neagă că acesta ar fi fost violent în familie şi că ea ar face parte dintr-o reţea de trafic cu minore
Potrivit unor surse citate de G4Media.ro, schimbarea lui Vasilescu s-ar fi făcut la presiunile lui Adrian Mlădinoiu, fostul şofer al lui Liviu Drangnea şi şef la SGG, şi a subsecretarului de stat din MAI Valeriu Mihai.
Chestorul Ioan Buda a declarat, în 26 iulie, că a luat act de demiterea sa din funcţia de şef al Poliţiei Române, în urma cazului Caracal.