Chișinăul constată o restricționare exagerată a circulației în Transnistria

Chișinăul constată o restricționare exagerată a circulației în Transnistria

(Sursa foto: adevarul.ro)

Biroul politici de reintegrare al Republicii Moldova constată o restricționare exagerată și nemotivată de circulație în regiunea transnistreană.

Printre măsurile de siguranță dispuse, se află și verificarea detaliată a fiecărui mijloc de transport care iese din regiune, dar și verificarea tuturor persoanelor care se deplasează în regiune.

Citeste si: Aproximativ 300 de crime sunt investigate de ONU în Ucraina

"Constatăm cu regret că aceste măsuri restrictive au fost introduse după patru zile din data când Tiraspolul a anunţat despre simplificarea mecanismului de liberă circulaţie pentru perioada sărbătorilor pascale. Notăm că prin această abordare se reinstituie regimul de autoizolare a regiunii, cu instituirea de restricţii aplicate anterior de Tiraspol pe perioada pandemică (16 martie 2020-30 aprilie 2021), limitarea semnificativă şi injustă în drepturi şi libertăţi a locuitorilor de pe ambele maluri, identificarea unei justificări pentru a intensifica în mod ilegal prezenţa infrastructurii posturilor de control în lipsa acceptului Comisiei Unificate de Control şi a institui diverse bariere în calea liberei circulaţii a cetăţenilor”,

se arată în comunicat.

Citeste si: Războiul Rusia- Ucraina ziua 63. Armata rusă anunță că a preluat controlul asupra regiunii Herson. Zelenski acuză Rusia că destabilizează Transnistria

Armata rusă spune că a preluat controlul asupra regiunii Herson

Războiul Rusia- Ucraina ziua 63. Armata rusă anunță că a preluat controlul asupra întregii regiuni Herson. O serie de explozii au fost auzite în primele ore ale zilei de miercuri în orașul rus Belgorod, în apropiere de granița cu Ucraina.

Citeste si: VIDEO- Moldova convoacă CSAT, după noi explozii în Transnistria. Un oficial rus "pune tunurile" pe România

Armata Federaţiei Ruse afirmă că a făcut  cuceriri teritoriale importante  în estul şi sudul Ucrainei, printre care capturarea întregii regiuni Herson. În pofida afirmaţiilor Moscovei, există informaţii contradictorii cu privire la controlul regiunii Herson. 

Citeste si:  Ce spune Vladimir Putin despre situația din Mariupol

 


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri