Christoph Daum este noul selecţioner al României: Sunt extrem de motivat

Tehnicianul german Christoph Daum este noul antrenor principal al naţionalei României, propunerea administraţiei FRF pentru postul de selecţioner fiind aprobată, joi, de Comitetul Executiv.

vineri 08 iulie 2016 , 11:16

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

"Propunerea Administraţiei FRF pentru postul de selecţioner al României a fost aprobată de Comitetul Executiv. Christoph Daum, 62 de ani, este noul antrenor al echipei naţionale!", se arată pe site-ul FRF.

Tehnicianul german Christoph Daum, care a preluat de joi naţionala României, a declarat, într-o conferinţă de presă, că îşi va dedica fiecare zi pentru succesul fotbalului românesc, subliniind că este extrem de motivat şi că are nevoie de jucători cu mentalitate de învingători.

"Am avut o experienţă îndelungată în fotbal, sunt extrem de motivat, vreau să dau tot ce e mai bun. Munca în fotbal e mai bună când e încununată de succes. Trebuie să fim o comunitate pentru CM-2018. Vom ataca mereu, indiferent că suntem în posesia mingii sau fără ea. Am nevoie de jucători cu mentalitate de învingători, am încredere în fiecare jucător. Am să fiu cel mai exigent cu mine. Trebuie să fim mai buni decât mulţi alţii. Îmi voi dedica fiecare zi succesuluui fotbalului românesc", a declarat Daum.

Daum nu a participat la şedinţa Comitetului Executiv al FRF, care a fost una cu probleme.

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, reprezentanţii cluburilor din Liga I, Valeriu Argăseală şi Florin Prunea, preşedintele AFAN, Emilian Hulubei, reprezentantul cluburilor din Liga a II-a Ştefan Stana şi preşedintele CCA, Kyros Vassaras, au lipsit de la şedinţa Comitetului Executiv al FRF.

Un al şaptelea membru, Auraş Braşoveanu, de asemenea reprezentant al cluburilor din Liga a II-a, nu ar avea drept de participare, din cauza unei condamnări definitive, care are ca măsuri complementare interzicerea unor activităţi, a declarat Florin Prunea la Digi Sport.

Stana are probleme medicale, în timp ce Vassaras este la Campionatul European din Franţa. Hulubei a precizat că a fost nevoit să fie prezent la o acţiune a AFAN. Ceilalţi trei membri, Iorgulescu, Prunea şi Argăseală, au lipsit ca urmare a unei decizii a Comitetului de Urgenţă al LPF.

Prunea a spus că LPF protestează astfel faţă de unele decizii anterioare ale FRF.

"Şedinţa este nestatutară şi orice decizie se va lua o vom ataca în instanţă", a spus Prunea.

Pentru a fi statutară, şedinţa trebuia să întrunească jumătate plus unu membri.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, are programată joi, la ora 20.00, la care ar trebui să participe şi Daum, aflat la Bucureşti.

Cristoph Daum a antrenat ultima dată până în martie 2014, pe Bursaspor. Anterior, el a mai condus echipele FC Koln, VfB Stuttgart, Beşiktaş, Bayer Leverkusen, Fenerbahce, Austria Viena, Eintracht Frankfurt şi FC Bruges.

El a câştigat titlul cu VfB Stuttgart (1991/1992), Beşiktaş (1994/1995), Austria Viena (2002/2003) şi Fenerbahce (2003/2004 şi 2004/2005).

În 2000, Cristoph Daum a fost implicat într-un scandal de consum de droguri. El recunoscut că a consumat cocaină. Această problemă l-a îndepărtat de postul de selecţioner al Germaniei, funcţie la care era favorit în vara anului 2000.

Reprezentativa României a fost învinsă, la 19 iunie, la Lyon, cu scorul de 1-0, de selecţionata Albaniei, în ultimul meci al Grupei A şi a fost eliminată de la Campionatul European. România a ocupat ultimul loc în Grupa A. România a pierdut anterior cu Franţa, scor 1-2, şi a remizat cu Elveţia, scor 1-1. Jucătorii antrenaţi de Iordănescu aveau ca obiectiv calificarea în optimile de finală ale Euro-2016.

După participarea la turneul final al CE, contractul selecţionerului Anghel Iordănescu s-a încheiat.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si