Cine este Adrian, tânărul de 22 de ani care și-a găsit sfârșitul pe un drum din Italia. Moartea lui scoate la lumină un șir negru de tragedii

Adrian a murit într-un grav accident

Adrian, un tânăr de 22 de ani, a murit după ce mașina sa a lovit un copac.

Un tânăr din Republica Moldova și-a pierdut viața duminică într-un grav accident în Italia. Adrian avea doar 22 de ani, urma să împlinească 23 în luna decembrie și era rezident în Arezzo, provincia cu același nume din regiunea Toscana.

Cine este Adrian, tânărul de 22 de ani care și-a găsit sfârșitul pe un drum din Italia

Accidentul s-a petrecut chiar la intrarea în localitate, pe tronsonul de drum dintre Pieve al Toppo și San Zeno, acolo unde mașina condusă de el s-a izbit violent de copacii de pe marginea șoselei.

Accidentul s-a produs în jurul orei 16:30, în timp ce tânărul circula în direcția spre Arezzo. La un moment dat, din motive încă necunoscute, el ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit carosabilul și a lovit în plin un copac.

Imediat după impact, martorii au apelat numărul unic de urgență 112, iar la locul tragediei au fost trimise mai multe echipaje medicale și de intervenție.
Personalul medical a început manevrele de resuscitare chiar la locul accidentului, însă rănile suferite de tânăr au fost prea grave. În ciuda tuturor încercărilor, medicii au fost nevoiți să declare decesul la fața locului.

Ulterior, trupul neînsuflețit a fost preluat de un echipaj al Crucii Albe și transportat la morga unui spitalul. Poliția locală a rămas la locul accidentului pentru efectuarea măsurătorilor și a cercetărilor necesare stabilirii cauzelor exacte ale accidentului.

Din primele informații, nu există indicii că un alt vehicul ar fi fost implicat, însă motivele pentru care tânărul a pierdut controlul mașinii rămân, deocamdată, neclare și fac obiectul unei anchete în desfășurare.

Moartea lui Adrian Bîtchin se adaugă unei serii negre de accidente grave produse în aceeași regiune. Potrivit presei italiene, cu numai o zi înainte, pe 15 noiembrie, un alt tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut pe un drum important, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un pilon, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de a-l

resuscita.

Citește și: A murit Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului de la Tiraspol și fost parlamentar la Chișinău și București. Unde va fi înmormântat


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri