Un bărbat a fost găsit mort în cursul serii trecute, în Târgu Jiu, într-un canal colector.
Descoperirea macabră a avut loc în seara zilei de duminică, 5 aprilie, în Târgu Jiu. Polițiștii au fost sesizați că într-un canal colector se află o persoană posibil decedată, iar echipajul care a intervenit a confirmat cele sesizate. Lângă trupul neînsuflețit se afla și bicicleta acestuia.
Cine este bărbatul găsit mort într-un canal colector, în Târgiu Jiu
Persoana decedată s-a confirmat a fi un bărbat de 41 de ani, de profesie profesor de arte la un liceu din Târgu Jiu.
Autoritățile au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a descoperi circumstanțele în care bărbatul a murit. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost dus la IML pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza morții.
Potrivit unor surse din anchetă, autoritățile exclud varianta că bărbatul să fi fost implicat într-un accident, deoarece pe corpul său și pe bicicletă nu existau indicii care să sugereze o agresiune. Martorii din zonă ar crede că profesorul se plimba cu bibicleta și ar fi fost fugărit de câini, moment în care a căzut în canalul colector, dar polițiștii nu au vreo pistă în această direcție.
Ce au transmis autoritățile
La data de 5 aprilie 2026, în jurul orei 23:40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că într-un canal colector, se află o persoană posibil decedată.
La fața locului s-au deplasat o patrulă de ordine publică, polițiști din cadrul Biroului Rutier și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, stabilind faptul că aspectele sesizate se confirmă.
În urma examinării cadavrului și a verificărilor efectuate în bazele de date, persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat, de 41 de ani, din Târgu Jiu.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, se arată în comunicatul transmis de autorități.