Preotul Visarion Alexa este o figură controversată în prezent, fiind acuzat de agresiune sexuală de către una dintre enoriașele sale. Totuși, acesta este căsătorit și are 4 copii. Iată cum arată soția sa.
Visarion Alexa, preotul de la „Biserica Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul bucureștean Militari, a fost acuzat de una dintre enoriașele sale de agresiune sexuală. Spre surprinderea tuturor, acesta și-a recunoscut fapta. Cu toate acestea, bărbatul este căsătorit și are 4 copii. Oamenii se întreabă oare cine este soția preotului acuzat de hărțuire sexuală?
Citeste si: Parohul Visarion Alexa, sub control judiciar
Cine este soția părintelui Visarion Alexa
Parohul bisericii din militari a fost întotdeauna discret cu privire la informațiile despre soția lui. Totuși, acesta publică frecvent imagini cu femeia pe rețelele de socializare, acolo unde vorbește frumos despre ea și își împărtășește iubirea necondiționată pe care i-o poartă.
În luna aprilie a acestui an, preotul și-a deschis inima și a publicat un mesaj emoționant, chiar de ziua de naștere a soției sale:
„Când i-am povestit Părintelui Sofian despre ea, a dorit să o cunoască. Au stat mult timp de vorbă. Avva a povățuit-o blând din tainele casei preotului. Ce i-a zis atunci, pentru ea a devenit un testament duhovnicesc și-l împlinește cu sfințenie și iubire. E lumina casei noastre, iubirea și liniștea. Ani binecuvântați, nesfârșiți, în lumina Soarelui neapus, iubita mea!”
Citeste si: Parintele Visarion: "Postul este un medicament!" Legatura incredibila dintre post si cancer!
Părintele Visarion Alexa se află sub control judiciar și nu mai are voie să slujească în biserică
Duhovnicul a fost acuzat de o enoriașă de 37 de ani că ar fi încercat să o agreseze sexual, în timpul săvârșirii Sfintei Taine a Spovedaniei. Victima a mers direct la Poliție și a depus o plângere pe numele preotului. Sub presiunea autorităților, preotul Visarion Alexa și-ar fi recunoscut fapta.
Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspendat „de la slujirea preoţească”. Părintele nu are voie să părăsească localitatea București și nici să se apropie mai mult de 200 de metri de persoana vătămată sau să comunice cu aceasta în vreun fel.
La finalul lunii iunie a acestui an, preotul a lăsat postat un mesaj pe facebook, făcând referire la acest scandal în care este implicat: „Omul este nebun în dorința lui de a scormoni în viețile celorlalți şi se aseamănă cu o găină care scurmă în pământ şi care, nu numai că se murdărește pe ea, ci aruncă gunoi şi împrejur.”